Ozana Nicolau, regizor: „Societatea stigmatizeaza mamele adolescente”

Stiai ca, in Romania, 10% dintre femeile care nasc intr-un an sunt adolescente? Acesta a fost imboldul care a incurajat-o pe Ozana Nicolau, regizor si documentarist, sa cerceteze si sa transpuna fenomenul in arta, sub forma unui documentar web, numit mameadolescente.ro.

RomaniaTV.net
07 dec. 2018, 06:24
Ozana Nicolau, regizor: „Societatea stigmatizeaza mamele adolescente”

Cum a aparut ideea acestui documentar web?

Ozana Nicolau, regizor si documentarist

Ideea acestui documentar-web a aparut in urma cu cativa ani, atunci cand am aflat din presa ca in Romania 10% dintre femeile care nasc intr-un an sunt, de fapt, fete minore. Am fost socata de aceasta cifra si am corelat-o tabu-ului pe care sexulitatea inca il reprezinta in Romania.

Ideea s-a nascut din nevoia de a sparge acest tabu si de a arata efectele sale nefaste. O sarcina timpurie reprezinta un risc major de sanatate pentru mama minora, o trauma emotionala (pentru ca sarcina survine intr-un moment in care identitatea si personalitatea fetei este in proces de (re)definire) si un impediment in absolvirea liceului (in absenta sprijinului unei rude care sa stea cu copilul, cat timp mama adolescenta merge la scoala). Si acesti trei factori sunt partea esentiala despre care ar trebui sa se vorbeasca in cazul sarcinilor timpurii, pentru ca ele fac ca mamele minore sa fie foarte vulnerabile si sa aiba nevoie de o protectie sporita. In schimb, reactia societatii este, adesea, de a le invinovati, de a le stigmatiza, deci de a le vulnerabiliza si mai mult.

Care este scopul acestui proiect?

Mi-am dorit sa ajung la parinti si sa ii fac sa inteleaga cat de important este sa isi imputerniceasca copiii (termenul in engleza „empower”), adica sa le ofere informatii si constiinta faptului ca ei, adolescentii, sunt responsabili pentru propriul corp si pentru deciziile din viata lor. Ceea ce contravine atitudinii multor parinti care ii priveaza pe copii de informatiile si libertatea de decizie pe care responsabilitatea o implica, avand impresia ca, in acest fel, tinandu-i sub celebrul clopot de sticla, ii protejeaza.

Tot  adultilor mi-am dorit sa le transmit ca acei copii care traiesc alaturi de parinti absenti fizic sau emotional, sunt cei mai susceptibili de a avea si o sarcina timpurie, pentru ca respectivii copii deveniti adolescenti vor incerca sa compenseze cu un patener, golul sufletesc lasat de parintii lor. Si cand mentionez indisponibilitatea parintilor nu e vorba doar de cei plecati la lucru in strainatate (desi numarul lor este mare), ci ma refer si la cei care, de exemplu, trec printr-un divort, iar conflictul dintre parinti absoarbe toata energia, in timp ce nevoile copilului sunt ignorate.

7 povesti a 7 fete care au devenit mame in adolescenta

Documentarul web este o forma foarte noua in Romania, dar deja raspandita in Vestul Europei.

Citeste continuarea pe superbebe.ro