Pacienta de la Spitalul CF2, căreia i-a fost făcută o transfuzie greşită, a fost externată

Pacienta căreia i-a fost făcută o transfuzie de sânge greşită la Spitalul CF2 din Capitală a fost externată, marţi, de la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti (SUUB), unde fusese transferată la cererea familiei, a declarat, pentru News.ro, managerul acestui spital, Dradoş Daviţoiu.

16 aug. 2016, 16:17
Pacienta de la Spitalul CF2, căreia i-a fost făcută o transfuzie greşită, a fost externată

Unitatea de transfuzii de la Spitalul CF2 a fost autorizată, după ce raportul de evaluare întocmit de Direcția de Sănătate Publică București și Centrul de Transfuzii a atestat că îndeplinește condițiile necesare acredită.

„În data de 3 august spitalul a depus la DSP București dosarul de acreditare. În data de 10 august DSP împreună cu Centrul de Transfuzii au realizat raportul de evaluare prin care atestă faptul că unitatea de transfuzii îndeplinește condițiile necesare acreditării. În data de 11 august a fost emisă autorizație”, se arată într-o informare a Ministerului Sănătății.

Inspectorii sanitari din cadrul DSP București au efectuat marți acțiunea programată de recontrol la Spitalul CF 2.

Citeşte şi: Pacient într-un spital în care medicii au fost electrocutaţi în timpul operaţiilor: Vina se pasează de la unul la altul