Părintele Constantin Necula: Trebuie să ne aducem „Cuminţenia” înapoi

Părintele Constantin Necula a declarat sâmbătă, la Deva, că este un susţinător al subscripţiei publice cu ajutorul căreia statul român intenţionează să cumpere opera lui Constantin Brâncuşi 'Cuminţenia Pământului'.

11 iun. 2016, 16:15
Părintele Constantin Necula: Trebuie să ne aducem „Cuminţenia” înapoi

„Ţin tare mult la asta pentru că eu cred că trebuie să le luăm ‘Cuminţenia’ înapoi. Poate că e un simbol de reîntoarcere către ţara a lucrului care, altădată, ne caracteriza. Noi eram un popor — nu cel mai cuminte popor, că am fost bezmetici totdeauna — dar cu foarte multă evlavie la cuminţenie. Poate că dacă aducem înapoi simbolul, ne vine şi conţinutul cuminţeniei. şi apoi, eu nu pot să-mi las prietenii la nevoie, iar Brâncuşi este prietenul meu. M-a crescut de când eram mic. Îi datorez lui Brâncuşi enorm de mult şi nu vreau să rămân dator bătrânului cu nimic’, a spus părintele Constantin Necula.

Subscripţia publică naţională lansată de Ministerul Culturii pentru achiziţionarea operei ‘Cuminţenia Pământului’ se va derula până pe 30 septembrie. Statul speră să adune în acest mod 6 milioane de euro de la persoane fizice şi juridice, bani la care va adăuga 5 milioane de euro pentru a strânge suma necesară cumpărării operei lui Brâncuşi.

Citeşte şi:   Cuminţenia Pământului se întoarce la proprietari. Statuia a fost mutată la Muzeul Băncii Naţionale

Prezent la manifestarea civică ‘Premianţii fără premii’, organizată de societatea civilă din Deva pentru a recompensa simbolic oamenii de valoare ai României, părintele Necula a spus că românii trebuie să fie bucuroşi pentru că România este o ţară frumoasă şi că dacă vor cere mai mult, atunci Dumnezeu le va dărui mai mult.

‘A fi român este o demnitate, şi încă una care vine de sus. Aici nu e vorba de naţionalism, e vorba să ne ştim valoarea. (…) Românii trebuie să dovedească tot timpul că vor mai mult şi Dumnezeu le va dărui. Sunt convins că va fi aşa’, a spus părintele Necula, conform Agerpres.

Întrebat cum cataloghează pelerinajul românilor la mormântul Părintelui Arsenie Boca, de la Mănăstirea Prislop, părintele Necula a arătat că acesta poate fi caracterizat ca ‘o nevoie de sfinţenie’ a oamenilor.

‘Ştim bine că părintele e unul dintre prietenii poporului român, dacă nu printre cei mai mari prieteni ai poporului român. Eu mă bucur că românii au onoarea condusă de sfinţi, nu de oameni’, a afirmat părintele Constantin Necula.

Aproape 200 de oameni au luat parte sâmbătă, în centrul municipiului Deva, la premierea simbolică a părintelui Constantin Necula în cadrul campaniei civice ‘Premianţii fără premii’. Cei prezenţi l-au aplaudat îndelung pe invitat, iar Episcopia Devei şi Hunedoarei i-a dăruit o icoană a Maicii Domnului.