Patru răniţi într-un accident rutier produs în Capitală

Patru persoane au fost rănite, duminică seară, în urma unui accident produs în Capitală şi în care au fost implicate două maşini, una dintre acestea răsturnându-se.

29 oct. 2017, 18:55
Patru răniţi într-un accident rutier produs în Capitală

Un accident a avut loc la intersecţia bulevardelor Vasile Milea şi Timişoara, unde două maşini s-au ciocnit, iar unul dintre autoturisme s-a răsturnat.

Potrivit reprentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, în urma accidentului au fost rănite patru persoane, care au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD care au ajuns la faţa locului, refuzând să fie transportate la spital.

Citeşte şi: Copil de 12 ani, lovit de o maşină. Şoferul a fugit de la locul accidentului