Patru turişti, recuperaţi de pe Platoul Bucegi de către jandarmii montani şi salvamontişti

Patru turişti au fost recuperaţi de pe Platoul Bucegi de către jandarmii montani şi salvamontiştii dâmboviţeni, după ce au greşit drumul din cauza epuizării fizice, a echipamentului inadecvat şi a condiţiilor meteorologice nefavorabile, respectiv ceaţă, vânt şi temperatură scăzută, potrivit Mediafax.
Romania TV
15 sept. 2013, 13:51
Patru turişti, recuperaţi de pe Platoul Bucegi de către jandarmii montani şi salvamontişti

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, cpt Ciprian Vătăşelu, incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică şi a fost sesizat telefonic prin apelul unic de urgenţă 112, iar un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Ordine Publică Montan Peştera împreună cu lucrători ai Salvamont Dâmboviţa şi Buşteni au plecat imediat in căutarea celor patru turişti.

„S-a intervenit în zona Muntele Cocora, din Masivul Montan Bucegi, la liziera pădurii dintre Vâlcelul Mare şi Vâlcelul Mortului, pentru sprijinirea unor persoane care, în timp ce se aflau în drumeţie pe traseul montan Cabana Babele – Piatra Arsă au rătăcit drumul şi nu şi-au mai putut continua deplasarea din cauza epuizării fizice, echipamentului inadecvat şi a condiţiilor meteorologice nefavorabile, respectiv ceaţă, vânt şi temperatură scăzută, aproximativ 2 grade Celsius”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, căpitan Ciprian Vătăşelu.

Potrivit sursei citate, în urma intervenţiei jandarmilor montani şi a salvamontiştilor, cei patru turişti, trei bărbaţi din Bucureşti şi o femeie din Constanţa, cu vârsta cuprinsă între 25 şi 30 ani, au fost sprijiniţi să ajungă în siguranţă la Cabana Piatra Arsă, în prezent fiind în afara oricărui pericol.

„Acţiunea de căutare şi salvare s-a încheiat după trei ore”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judetean Dâmbovita.

Reprezentanţii IJJ Dâmboviţa recomandă cetăţenilor, pentru evitarea situaţiilor nedorite, să se informeze asupra itinerariului propus, gradului de dificultate şi condiţiilor climaterice locale, să consulte prognoza meteorologică înainte de a pleca în drumeţii, să aibă echipament adecvat zonei de munte – lanternă, rucsac şi trusă de prim ajutor, sac de dormit, să folosească numai traseele marcate şi să urmărească marcajele de pe traseu, să nu pornească pe un traseu după consumarea băuturilor alcoolice şi să solicite sprijinul Jandarmeriei Montane sau al salvamontiştilor specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunţă, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor şi locul unde sunt persoanele aflate în dificultate.

Spynews
Ce se știe despre criminalul din Sibiu, tânărul care și-a ucis iubita de 21 de ani! Bărbatul consuma substanțe interzise
Bzi.ro
Este vestea momentului despre marele maestru: Medicii au explicat care este starea lui Florin Piersic
Fanatik.ro
Meseria bine plătită pe care nimeni nu vrea să o facă. Salariile pot ajunge și la 6000 de lei pe lună
Capital.ro
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Playtech.ro
Vestea momentului despre Ion Iliescu! S-a anunţat direct, fără prea multe cuvinte. Era de aşteptat
DailyBusiness
Informația momentului despre salariul minim! Cum va fi stabilită formula de calcul
Adevarul
Cum a fost convinsă o tânără să renunțe la școală și la familie pentru a se prostitua. „Era o mașină de făcut bani”
Spynews
Marius Elisei, absent total din viața fiicei sale! Ce spune Oana Roman despre relația dintre Isabela și tatăl ei / FOTO
Spynews
Anunț ANM! Cod galben de ceață densă în România. Care sunt județele afectate
Evz.ro
Ziua din vară când acești nativi dau lovitura. Cine își va schimba viața
Impact.ro
Te CRUCEȘTI! Cum arată divele din showbiz FĂRĂ MACHIAJ! Unele sunt HORROR
Prosport.ro
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată impecabil la 66 de ani
wowbiz.ro
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Cancan.ro
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Playsport.ro
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
kanald.ro
Patrocle este în continuare de negăsit! Cățelul dispărut în luna martie este căutat în tot Bucureștiul: Recompensa a fost mărită la 6.000 de lei
Capital.ro
Devine ilegal în TOATĂ ROMÂNIA. NU se va mai putea face acest lucru sub NICIO FORMĂ
StirileBZI
Începe „Litoralul pentru toţi” în 31 mai! Tarifele încep de la 35 de lei pe noapte
Prosport.ro
FOTO. I-a luat actriței din filmele pentru adulți un inel de logodnă de 1.000.000 de dolari și la câteva zile s-a despărțit de ea!
stirilekanald.ro
Breaking news despre Florin Piersic!
substantial.ro
Căsătorie în secret pentru celebra mezzosoprană Andreea Ilie: S-a unit în taină cu iubitul ei, Virginio Dell Uomo!
MediaFlux
Sfinții CONSTANTIN și ELENA. Ce nume sărbătorim astăzi
Shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'