PERLE MEMORABILE de la BAC 2013: „Eminescu mergea prin locuri necurate şi a murit de sifilis”

Elevii claselor a XII-a au susţinut luni proba scrisă la limba şi literatura română. Ca în fiecare an, subiectele le-au dat bătăi de cap unora dintre candidaţi, iar perlele citite de profesori sunt memorabile şi stârnesc pe de o parte râsul, dar şi un motiv de îngrijorare vizavi de cunoştinţele acumulate de elevi în 12 ani de şcoală.

02 iul. 2013, 09:15
PERLE MEMORABILE de la BAC 2013: „Eminescu mergea prin locuri necurate şi a murit de sifilis”

La subiectul al doilea, elevii au avut de argumentat importanţa unui jurnal în viaţa unui adolescent, printr-un eseu de maximum 300 de cuvinte. La profilul real, elevii au avut de realizat un text argumentativ de maximum 300 de cuvinte despre importanţa alegerii unui model în viaţă.

La acest subiect, candidaţii la bacalaureat 2013 au oferit răspunsuri dintre cele mai hilare şi bizare în acelaşi timp. Iată câteva dintre perlele elevilor români, citate de wowbiz.ro.

Jurnalul e mai puţin bun când la 16 ani mama găseşte scrise lucruri personale, că am luat bătaie s-au de ce fete îmi place”

„Un jurnal e bine să ai ca să vezi cât de prost erai în trecut şi câte fete ţi-au mâncat bani”

„Jurnalul e acel ceva pe care îl uiţi în bancă la şcoală şi un coleg îl găseşte şi îl citeşte şi te compromite”

„Modelul meu în viaţă este Gigi Becali, în afară de faza cu puşcaria”

„Cătălin Botezatu este un model în viaţă pentru orice fiinţă pentru că el ia fete din viaţa reală şi le duce şi le îmbracă la Bucureşti şi pe unele chiar mai adânc în Europa”

„Pe lângă modelul meu în viaţă eu am şi modele în viaţă, care sunt animatoare, cu care mă înţeleg bine, cu unele merg chiar la ştrand, când nu sunt obosite noaptea după dans. Au o viaţă bună, deci aşa vreau să ajung şi eu”

„Eminescu minţea în poezi cu viziunea lui despre lume cu iubire, cu sentiment, cu pus de suflet în relaţie ce nu era el, nu era adevărat că am văzut şi la televizor că mergea şi prin locuri necurate şi că a murit de sifilis„.

CITEŞTE ŞI SUBIECTE BACALAUREAT 2013 – ROMÂNĂ SCRIS. Profesor: Cred că vor fi destui picaţi la profilul real