Peste 20 de primari PDL şi PNL din Neamţ au trecut la PSD

Zeci de aleşi locali, între care 26 de primari PDL şi PNL, şi-au depus adeziunile şi s-au înscris în filiala PSD Neamţ, a declarat pentru Agerpres deputatul Ioan Munteanu, vicepreşedinte al organizaţiei
Iulian Tudor
13 oct. 2014, 08:43
Peste 20 de primari PDL şi PNL din Neamţ au trecut la PSD

Alături de primari s-au înscris în PSD şi viceprimari şi consilieri locali, toţi invocând prevederile Ordonanţei 55 privind migraţia aleşilor locali.

‘În aceste zile, PSD Neamţ a primit adeziuni de la 26 de primari de la diverse formaţiuni politice. Mulţi dintre ei au plecat de la noi, de la PSD, la alte formaţiuni, cu acelaşi motiv, şi atunci, şi acum. Vor să rezolve problemele de investiţii în comunităţile pe care le conduc. Multe din investiţii au fost şi baza câştigării alegerilor. Mai puţin îi interesează judecăţile morale pentru că ei fac aceste mişcări politice pentru comunităţile pe care le conduc’, a afirmat Ioan Munteanu.

Majoritatea primarilor care au trecut la PSD Neamţ şi-au declarat susţinerea faţă de social-democraţi înainte de alegerile europarlamentare şi au fost numiţi coordonatori ai organizaţiilor comunale.

În prezent, PSD Neamţ are 66 de primari în cele 83 de unităţi teritorial-administrative.

CITEŞTE ŞI MIGRAŢIA aleşilor locali. 19 primari şi consilieri din Maramureş au trecut la PSD

 

Spynews
Crimă înfiorătoare în Arad. Un bărbat și-a ucis cu sânge rece soția, după care și-a pus capăt zilelelor. Cei doi au fost găsiți de fiul lor: „Tati a omorât-o pe mami” / FOTO
Bzi.ro
Lupta dintre Zanni și Iancu Sterp se mută în ring? Ar trebui să se bată într-o gală RXF
Fanatik.ro
Orașul pe care Nicolae Ceaușescu l-a adorat. A ajuns acum o ruină, iar locuitorii se plâng de condițiile grele în care trăiesc
Capital.ro
Obligatoriu la plata cu CARDUL. Lege definitivă în România. Intră în vigoare azi, 16 iunie
Playtech.ro
Mădălina Ghenea, apariție de Playboy. Niciodată NU a fost atât de îndrăzneață
DailyBusiness
Vești bune pentru pensionari! Începe distribuirea biletelor de tratament
Adevarul
România a intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare paradă moto din lume. Nu mai puțin de 3.722 motocicliști au participat la parada de pe ruta Pitești-Mioveni FOTO VIDEO
Spynews
Anunț de ultimă oră! Val de aer tropical în România! Temperaturi caniculare în țară, după furtuni
Spynews
Bianca Iordache a fost externată! Bruneta și fetița ei au ajuns acasă după naștere. Imagine emoționantă / FOTO
Evz.ro
Florian Coldea, legături cu mafia albaneză. Documente oficiale
Impact.ro
Antonia, apariție INCENDIARĂ la plajă! Costumul de baie MINUSCUL a lăsat tot la vedere ...
Prosport.ro
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini incendiare în costum de baie
wowbiz.ro
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Cancan.ro
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Playsport.ro
INCREDIBIL! Vedeta din România a fost îngrozită de ceea ce a trăit în America! "Urăsc țara asta". A filmat un atac armat și a postat imaginile
kanald.ro
„Tati a omorât-o pe mami” Crimă înfiorătoare în Arad! Un bărbat în vârstă de 77 de ani și-a ucis soția, iar apoi s-a sinucis
Capital.ro
Se fac verificări chiar LA GRANIȚA cu România. Decizia se aplică de mâine, 16 IUNIE
StirileBZI
Astăzi, intră banii pe cardurile de alimente! Ce români vor primi 250 de lei
Prosport.ro
FOTO. Mariana Bitang, transformare fizică uluitoare: cu greu a mai putut fi recunoscută! Cum arată doamna gimnasticii românești la 62 de ani
stirilekanald.ro
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
substantial.ro
Klaus Iohannis: Rusia rămâne cel mai mare risc pentru securitatea europeană
MediaFlux
RĂSTURNARE privind RECALCULAREA PENSIILOR! Lovitură pentru SENIORI
Shtiu.ro
Top 3 țări cu cei mai proști locuitori. Îi trimiți după apă, vin cu pâine! Pe ce loc sunt românii?