Petre Tobă: MAI este pregătit să asigure siguranţa participanţilor la meciuri pe Arena Naţională

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) este pregătit să ia măsuri în cazul organizării unor meciuri pe Arena Națională, astfel încât siguranța participanților să fie la un nivel foarte înalt, a declarat ministrul Petre Tobă.
Filip Stan
19 feb. 2016, 13:48
Petre Tobă: MAI este pregătit să asigure siguranţa participanţilor la meciuri pe Arena Naţională

Ieri (n.r. joi), am avut o analiză la Ministerul Dezvoltării Regionale, a participat vicepremierul Dîncu, au participat reprezentanți de la Federația Română de Fotbal, conducerea Primăriei Capitalei, am fost eu, însoțit de colegii de la ISU. Pe de o parte, am făcut o prezentare în care am arătat modificările legislative, faptul că s-a adoptat în Parlament posibilitatea obținerii autorizației de funcționare până pe 31 decembrie și, în acest context, posibilitatea ca orice operator economic să își desfășoare activitatea cu asumarea răspunderii, altfel spus proprietarul stadionului și organizatorul, în speță Federația Română de Fotbal, dacă doresc și își asumă responsabilitatea pentru organizarea meciurilor de fotbal, MAI este pregătit să vină cu forțele necesare să suplimentăm, să luăm orice alte măsuri, astfel încât siguranța participanților să fie la un nivel foarte înalt„, a spus Petre Tobă, cu prilejul prezentării bilanțului pe 2015 al Poliției Române.

Întrebat de jurnaliști care sunt rezultatele expertizării la incendiu a materialului din care este făcut acoperișul Arenei Naționale, el a afirmat că acestea ar fi similare cu cele de acum trei ani.

Citeşte şi PMB: Vom lua în calcul redeschiderea Arenei Naţionale doar dacă se găseşte o soluţie legală

Din ce am înțeles aseară, din prezentarea făcută de colegii de la IGSU, rezultatele sunt similare cu cele de acum trei ani, când au fost făcute prima dată. Legislația permite obținerea autorizației până pe 31 decembrie. Aceasta înseamnă că în acest interval proprietarul trebuie să ia toate măsurile pentru a obține autorizația„, a arătat Tobă.

Totodată, el este de părere că va dispărea presiunea creată pentru obținerea autorizației la incendiu prin creșterea numărului de specialiști în domeniu.

Citeşte şi Inspecţie ISU la Naţional Arena: Stadionul se poate redeschide „pe răspunderea beneficiarului”

Nu m-am gândit să dispară firme, m-am gândit să nu mai fie un monopol. Până acum era posibilitatea creării unui monopol, cred că printr-o lărgire a numărului de specialiști care pot face aceste evaluări va dispărea monopolul, va dispărea această presiune creată pentru obținerea autorizației la incendiu (…) Am avut o posibilitate de pregătire a acestora, din păcate nu s-a făcut, avem un număr extrem de limitat și nu mi se pare corect să se creeze acest monopol. Este și o mare posibilitate de creare a unor suspiciuni de corupție„, a adăugat Petre Tobă.

DailyBusiness
Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani. Legendarul solist a ținut concertul de adio la începutul lunii iulie
Spynews
Ilona Brezoianu și soțul ei sărbătoresc un an de când au devenit soț și soție. Ce a transmis jurata de la Te cunosc de undeva: "Abia aștept..." | FOTO
Bzi.ro
Felix Baumgartner nu va avea o înmormântare grandioasă! Tulburător ce este scris pe sicriul său
Fanatik.ro
Shkendija – FCSB. Zeci de mii de români au fentat VOYO! Pro TV, acțiuni în forță pe Youtube și Facebook împotriva streamurilor ilegale
Capital.ro
Schimbare pentru cine face plăți cu cardul. Lege în România. Cum se efectuează transferurile de bani
Playtech.ro
Bulion la rece, fără fierbere. Rețeta secretă care păstrează toate vitaminele roșiilor
DailyBusiness
Nicușor Dan, reacție după ce 60% dintre români spun că Nicolae Ceaușescu a fost un lider bun. „Mă îngrijorează profund”
Adevarul
Pierderi uriașe în sectorul de stat: 266 de companii aduc un minus de 2,5 miliarde lei. Printre ele, Unifarm, Termoenergetica și Metrorex
wowbiz.ro
FOTO | Moment sfâșietor în primul episod din Insula Iubirii: Teodora Marcu, omagiată după moartea cumplită trăită sub privirile fiicei ei. Avem imaginea | EXCLUSIV
Spynews
A murit „prințul adormit” al Arabiei Saudite! A fost în comă timp de 20 de ani, în urma unui accident de mașină, în Londra
Spynews
Pepe își sărbătorește ziua de naștere! Cum l-au surprins copiii! Artistului nu i-a venit să creadă | VIDEO
Evz.ro
Revine metoda de înșelăciune cu moștenirea, dar pe instagram. Atenție în ce grupuri vă lăsați atrași
Ego.ro
Ce au observat experții, la aparițiile fiului cel mic al lui Kate Middleton și al Prințului William
Prosport.ro
„Indecento!”. Imaginile cu Georgina Rodriguez la biserică au declanşat un tsunami de comentarii negative
kanald.ro
BREAKING NEWS Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani
Cancan.ro
După chinul de la petrecerea cu șeicii din Dubai, Maria a rămas în scaun cu rotile 😢 S-a mutat definitiv în Norvegia
Playsport.ro
Mai valoroasă decât aurul sau platina, această piatră rară costa de 10.000 de ori mai mult și se găsește doar într-o singură țară
Capital.ro
Veste tristă despre Bruce Willis! Familia legendarului actor a făcut anunțul: Nu mai poate..
StirileBZI
Românii, avertizați să se pregătească! Iarna vine cu vești proaste: TVA-ul mai mare poate duce la scumpiri în termoficare
Prosport.ro
Românca i-a zăpăcit pe milioane de fani britanici, iar la final a devenit virală
stirilekanald.ro
VIDEO Tânăr de 23 de ani din Găești, ucis după o răfuială ca-n Vestul Sălbatic: "A tras până a descărcat pistolul"
Mihai Voropchievici, horoscop rune pana pe 30 iulie 2025. Scorpionii lau noroc, Leii primesc daruri, Sagetatorii au parte de schimbari majore
MediaFlux
Crește vârsta de pensionare pentru anumiți români! Guvernul anunță măsuri pentru acești pensionari
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Țara unde depresia se tratează pe stadion: Medicii „prescriu” mai mult fotbal