Petro Poroşenko dizolvă Rada de la Kiev şi anunţă alegeri anticipate în Ucraina

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, va semna săptămâna viitoare un decret privind dizolvarea Radei Supreme și va anunța alegeri anticipate. Declaraţia a fost făcută de către consilierul preşedintelui ucrainean Oleg Medvedev, în direct la Radio Svoboda, citat de Cenzor.net.ua.

21 aug. 2014, 11:28
Petro Poroşenko dizolvă Rada de la Kiev şi anunţă alegeri anticipate în Ucraina

Potrivit consilierului, în perioada următoare expiră termenul de 30 de zile pentru formarea unei noi coaliții de guvernare. Decizia vine după ce în data de 24 iulie, din componența coaliției de guvernare de la Kiev s-au retras fracțiunile parlamentare „UDAR” și „Svoboda”.

Ucraina cere AJUTOR MILITAR din partea Occidentului după modelul Irak

Într-un comentariu pentru Cenzor.net, consilierul lui Poroşenko a declarat că nu se cunoaşte data exactă când preşedintele va dizolva Rada. 

„În lipsa unei noi alianțe, președintele Poroșenco urmează să dizolve Parlamentul și să anunțe alegerile anticipate a Radei Supreme pentru 26 octombrie. În concextul politic format şi ţinând cont de opinia publică exprimată în mai multe sondaje, cu siguranţă preşedintele se va folosi de acest drept constituţional”, a mai punctat Oleg Medvedev.

Criza din Ucraina: Ministrul economiei, Pavlo Şeremeta, şi-a dat demisia

Totodată, consilierul prezindenţial a menţionat că în septembrie va fi anunţat un pachet de reforme politice, economice şi social majore. 

„O dată cu anunţarea unui pachet amplu de reforme, va fi ratificat şi Acordul de Asociere semnat de Ucraina şi Uniunea Europeană în luna iunie”, a specificat Medvedem. 

Între timp, ministrul Economiei al Ucrainei, Pavel Şeremeta şi-a anunţat astăzi demisia. Oficialul a scris în această dimineaţă pe pagina sa de facebook că nu mai poate să lupte cu sistemul.