Pietrele sunt foarte vechi. Unele dintre ele au fost așezate pe poziție în anul 4400 î. Hr. și ulterior sit-ul a fost completat cu numeroase alte pietre.

Potrivit experților, atunci când a fost construit acest așezământ, pietrele au depășit suma de 10.000. În prezent, mai există doar 3000 de pietre, care sunt împărțite în 4 zone distincte: Le Menéc , Kermario , Kerlescan și Le Petit Menéc.

Alte Articole

Ce poveste de dragoste a trăit Carmen Harra! Ce a făcut după ...

Test IQ. Doare persoanele cu inteligență peste medie pot să ...

Un tânăr de 23 de ani s-a stins din viață, după ce a intrat ...

Se crede că aceste pietre reprezintă oamenii în sine. Cea mai înaltă măsoară 7 metri, iar cea mai mică 90 de centimetri. Ele sunt poziționate cu fața spre nord și sunt așezate într-o linie ușor curbată.

Jerome Penhouet, un arheolog francez, le-a studiat în 1826 și a ajuns la concluzia că ele au fost așezate în forma unui șarpe. Cu toate acestea, fiecare arheolog, care le-a studiat, a propus o altă variantă, care să explice așezarea lor. În prezent, nu se poate spune cu exactitate motivul pentru care oamenii antici au adus și așezat aceste pietre în forma actuală și nici care a fost scopul lor adevărat.

Hans Hirmenech a sugerat că rândurile de pietre sunt mormintele soldaților atlanți care au murit în timpul războiului troian.

James Fergusson a sugerat că aceste pietre marchează locul în care, în vremuri demult apuse, s-a dat o bătălie foarte mare în care au murit numeroși oameni. Această concluzie a fost trasă de la semnificația cuvântului Kermario, care în limba celtă înseamnă „orașul celor morți”.

Legendele locale susțin că aceste pietre sunt misterioase și pe timp de noapte se trezesc la viață. Ele înmagazinează suflete unor soldați viteji, care se trezesc în miez de noapte, pentru a apăra Bretania de invadatori și cotropitori.

Harta cosmică?

Primul care a adus în discuție „teoria hărților celeste” a fost André Cambry. El susținea că pietrele din Carnac reprezintă stelele, planetele și zodiacul.

După Chambry și alți autori au preluat ideea sa. În 1970, inginerul englez Alexander Thom a urmat pașii lui Gerald Hawkins în studiile sale despre Stonehenge și le-a aplicat la Carnac.

Potrivit lui Thom, marele menhir căzut al lui Locmariaquer a fost centrul unui observator astronomic imens, capabil să prezică eclipsele. De asemenea, Thom susținea că așezarea pietrelor face posibilă calcularea eclipselor Lunii și ale Soarelui.

Sursa: efemeride.ro