PNL va contesta la CCR procedura privind revotarea legilor în Camera Deputaţilor

Partidul Național Liberal va contesta la Curtea Constituțională, în zilele următoare, procedura prin care miercurea trecută plenul Camerei Deputaților a reluat votul la opt legi care fuseseră adoptate sau respinse cu o săptămână în urmă.
Iulian Tudor
29 feb. 2016, 14:58
PNL va contesta la CCR procedura privind revotarea legilor în Camera Deputaţilor

Primul subiect a fost legat de reluarea votului în Parlament pe cele opt proiecte pe care, ca niciodată în ultimii 25 de ani, le-ați văzut revotate. Vă vorbesc despre o procedură nemaiîntâlnită de reluare a votului într-o altă ședință, însă a unor legi care deja fuseseră votate sau respinse. Vă spun acest lucru pentru că e o solicitare unică în cei 25 de ani de parlamentarism postdecembrist și, în același timp, o solicitare vădit neconstituțională, motiv pentru care s-au realizat două lucruri: s-a văzut domnul Dragnea cu visul domniei sale împlinit și anume legea defăimării a reintrat pe circuitul legislativ, raport la comisie trei săptămâni și, doi, au fost respinse și repuse la vot opt inițiative legislative care nu aveau de ce să suporte această procedură de reluare a votului. Motiv pentru care colegii mei au redactat sesizarea la CCR. Va fi înaintată zilele acestea pe un motiv foarte clar și anume acela de încălcare a Regulamentului Camerei Deputaților și a Constituției„, a declarat copreședintele PNL Alina Gorghiu, potrivit Agerpres.

Ea a susținut că PNL solicită CCR să se pronunțe cu privire la un lucru „cât se poate de simplu”.

Cerem Curții Constituționale să verifice dacă suspendarea unor norme legale aflate în vigoare poate fi realizată printr-un vot procedural aflat în interiorul autonomiei regulamentare sau este nevoie să se adopte un proiect de hotărâre pentru suspendarea dispozițiilor despre care facem vorbire și anume modul de funcționare a sistemului de vot electronic. E ușor tehnic subiectul (…) vrem să știm în ce măsură o ambiție personală a președintelui PSD poate duce la o încălcare brutală a Constituției și a Regulamentului Camerei Deputaților, pentru că mie mi se pare și colegilor mei din BPN că este o fixație politică periculoasă pe care domnul Dragnea și-a asumat-o„, a afirmat Alina Gorghiu.

Spynews
Tzancă Uraganu, gest impresionant în memoria lui Lucas. Ce decizie a luat în carieră, pentru nepoțelul său, care a murit: ”Am promis” / FOTO
Bzi.ro
Andreea Bostănică, despre presupusul iubit arab: „Lăsați să vă cucerească frumos!”
Fanatik.ro
Planta pe care să o pui în ciorba de văcuță ca să îi dea cea mai bună aromă. Vei impresiona pe toată lumea cu mâncarea ta
Capital.ro
Ungurii sunt la ANI LUMINĂ de România. Planul conceput la BUDAPESTA este total fără precedent
Playtech.ro
Îţi mai aduci aminte de Pamela din Dallas? Era o divă HOT, toată lumea o invidia. Acum o mai recunoşti?
DailyBusiness
Inedit! Locul din România în care o casă se vinde cu 250 de euro
Adevarul
Povestea șocantă a deţinutului politic „nereeducat“ în temniţele comuniste. Grigore Caraza a murit ucis de un cerşetor
Spynews
Hidrologii, anunț de ultimă oră! Pericol de inundații în mai multe județe din țară. A fost emis un cod galben de viituri / FOTO
Spynews
EXCLUSIV! Fostul iubit al Cristinei Pucean, acuzații extrem de grave la adresa dansatoarei și a familiei ei! Bărbatul susține că a fost păcălit și își vrea banii înapoi! Declarații pentru Spynews.ro!
Evz.ro
Serviciul militar obligatoriu. Legea va fi adoptată după alegeri
Impact.ro
Te CRUCEȘTI! Cum arată divele din showbiz FĂRĂ MACHIAJ! Unele sunt HORROR
Prosport.ro
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
wowbiz.ro
Explicația halucinantă pe care a dat-o unchiul Mariei pentru ce i-a făcut micuței de doar 8 ani, după ce a fost prins
Cancan.ro
Ce au pățit acești constănțeni, după ce au trecut granița cu Bulgaria ca să-și cumpere țigări cu 14 lei pachetul
Playsport.ro
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
kanald.ro
Au apărut cireșele și căpșunile românești, de la micii producători! Cat costă kilogramul în piețele din România
Capital.ro
ORDINUL a fost dat deja în Europa. Regulile care vor fi OBLIGATORII și în România
StirileBZI
Produse din ciocolată și biscuiţi, vândute mai scump în România! Amendă de 337,5 milioane de euro
Prosport.ro
FOTO. Ups! Mădălina Ghenea s-a urcat pe masă și rochia a lăsat la vedere mult prea mult!
stirilekanald.ro
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur" Iosif Rotariu, la vârsta de 60 de ani
substantial.ro
Descoperă rețeta tradițională a Plăcintei cu Carne: Secretele unui gust autentic și savuros
MediaFlux
CREȘTERE de 80% la PENSII pentru 3 milioane de românii. Șeful Casei de Pensii spune CINE se ÎNCADREAZĂ
Shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'