Poliţistul care a ordonat uciderea ursului din Sibiu, ameninţat. El a depus plângere penală la Parchet

Şeful din poliţie care a ordonat împuşcarea ursului la Sibiu vrea să depună plângere penală la Parchet. Acesta susţine că ar fi fost ameninţat cu moartea chiar pe telefonul de serviciu. Poliţistul spune că persoane necunoscute l-au avertizat inclusiv că îi vor răpi copiii.

RomaniaTV.net
18 oct. 2016, 11:54
Poliţistul care a ordonat uciderea ursului din Sibiu, ameninţat. El a depus plângere penală la Parchet

Poliţistul spune că de săptămâna trecută primeşte încontinuu ameninţări şi că se teme pentru siguranţa familiei sale. Speriat, Cristian Negru a mers la Parchet să depună plângere penală pentru ameninţările primite.

El şi-a dat demisia din funcţia de şef al Poliţiei Municipale Sibiu după ce apărut transcriptul unei înregistrări în care îi îndemna pe agenţi să lovească ursul cu maşina. Ministrul de Interne, Dragoş Tudorache, confirmă totul, însă comisarul neagă că ar fi dat astfel de ordine.

Comisarul Cristian Negru a fost numit la comanda Poliţiei Municipiului Sibiu în luna august, pentru o perioadă de 6 luni, mandat care ar fi expirat la începutul anului viitor.

Citeşte şi Şeful Poliţiei Sibiu le-a ordonat poliţiştilor să calce ursul cu maşina – Raportul Corpului de Control