Ponta: Enache Jiru ar putea prelua conducerea CEC Bank în această săptămână

Premierul Victor Ponta a dezvăluit luni seară la România TV că Enache Jiru este cel care îi va lua locul lui Radu Grațian Ghețea în fruntea CEC Bank. Primul-ministru a precizat și când ar urma să se întâmple acest lucru.
Romania TV
14 apr. 2014, 19:31
Ponta: Enache Jiru ar putea prelua conducerea CEC Bank în această săptămână

Premierul Ponta a anunţat că numirea lui Enache Jiru se va face imediat ce se va găsi o soluţie referitoare la compensaţiile pe care Radu Gheţea ar trebui să le primească pentru încetarea contractului înainte de termen.

„Poate chiar săptămâna aceasta, pentru că este vorba de faptul că domnul Gheţea are un contract care expiră de abia la anul şi atunci trebuie găsită o soluţie prin care CEC-ul să nu plătească aceste despăgubiri”, a precizat Victor Ponta.

Enache Jiru a mai fost preşedinte executiv şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al CEC în perioada august 2004 – aprilie 2005. Înainte de a conduce CEC Bank în 2004, el a fost timp de doi ani şi jumătate (decembrie 2001 – august 2004) secretar de stat în Ministereul Finanţelor. 

Din iulie 2012, el ocupă funcţia de secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice, iar în perioada iunie 2010-iunie 2012 a fost consultant financiar. În perioada august 2009 – octombrie 2010, Jiru a fost membru neexecutiv în Consiliul de Administraţie al CEC Bank, condus de Radu Gheţea.   
 
Alte funcţii deţinute de acesta: preşedinte al Comisiei de Selecţie a Administratorului pentru Fondul Proprietatea, preşedinte executiv al MKB Romexterra Fond de Pensii şi vicepreşedinte al Energy Holding 2000.  

Pentru a ocupa această funcţie, Jiru trebuie să primească avizul Băncii Naţionale a României.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Ion Iliescu a fost supus unei noi intervenții! Anunț de ultimă oră despre starea de sănătate a fostului președinte
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Comuna din România unde poți cumpăra o casă gata construită și un teren generos cu aproape 10.000 de euro. E la o oră distanță de București, iar în apropiere se află și o baltă liniștită unde poți să pescuiești
Capital.ro
Taxă pentru șoferi. Se achită până la 1.000 lei/an. Plata se face online sau la ghișeele primăriei
Playtech.ro
Succesiune teren intravilan fără act de proprietate. Cum se rezolvă problema legal
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Coreea de Nord a pierdut peste jumătate din trupele trimise Rusiei. Ar putea trupele nord-coreene să fie desfășurate la granița cu Ucraina?
wowbiz.ro
Imagini de infarct cu Ioana Tufaru în costum de baie la plajă în Eforie! Vacanță pe buget de criză: 40 lei/zi
Spynews
Discuții aprinse pe ponton la Snagov. Laurențiu Reghecampf a venit să ia barca! A venit poliția
Spynews
Când a aflat Dan Alexa de presupusa infidelitate a soției sale! Susține că el a filmat imaginile cu ea ieșind din casa altui bărbat: ”Mi-a luat nevasta”
Evz.ro
Joc periculos făcut de PRO TV. Ce arată audiențele
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
Bucureștenii rămân fără apă începând cu 17 iunie 2025! Care este Sectorul vizat
Cancan.ro
Mariana Moculescu, scene șocante în garsonieră: a cerut ordin de protecție: 'Era beat criță și trăgea de mine'
Playsport.ro
Actul obligatoriu pe care trebuie să îl ai neapărat la tine dacă pleci în vacanță cu o mașină care...
Capital.ro
România a pierdut cel mai iubit actor. A fost o figură emblematică a scenei românești. Nu va fi uitat niciodată
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Iulia a murit lovită de tren, în timp ce asculta muzică în căști. Fata nici nu împlinise 18 ani
Asta mai lipsea. Grevă generală
MediaFlux
Europa se implică în război! Decizia care dă fiori în toată lumea
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Casa Regală britanică e în doliu. A murit prietenul prințului William, viitorul rege e devastat