POVESTE ADEVĂRATĂ: „Mă numesc Teodora. Aveam 24 de ani când am aflat că sunt însărcinată cu gemeni…”

Să fii părăsită de soț e dureros, dar să fii părăsită de soț doar pentru că nu își dorește un copil e și mai dureros, mai ales dacă copilul tău are o deficiență.
Filip Stan
29 mart. 2018, 06:35
POVESTE ADEVĂRATĂ:

Mă numesc Teodora. Aveam 24 de ani când am aflat că sunt însărcinată cu gemeni și nu-mi încăpeam în fire de bucurie. Asta până am ajuns acasă și i-am spus soțului meu de atunci. Inițial, încerca să mă convingă că nu vom putea să creștem doi copii în același timp, că nu ne vom putea permite o casă suficient de mare, că nu voi face față oboselii și multe alte motive absurde.

După câteva luni, când am fost la o ecografie. Medicul mi-a dat o veste proastă: unul dintre copiii mei avea o malformație la nivelul craniului. Doctorul mi-a recomandat să renunț la sarcină, deoarece puteau exista complicații. I-am spus că mă voi mai gândi, însă, în sinea mea, eram sigură că vreau să păstrez copilul orice s-ar întâmpla. Am profitat că soțul meu era plecat mai tot timpul și nu putea veni cu mine la ecografie, așa că am ascuns asta de el pentru că știam că mă va obliga să renunț la sarcină.

La naștere, băieții mei păreau perfect sănătoși, însă după câteva luni a început calvarul. Unul dintre ei a început să aibă crize de epilepsie, iar după un control amănunțit medicii au ajuns la concluzia că fiul meu are atrofie optică și alte deficiențe de vedere asociate. În plus, pe lângă toate astea, avea și tulburări de comportament.

Ajunși acasă, soțul meu a început să îl lovească pe copil. Îmi tot spunea: „Eu nu vreau să am un copil handicapat!” Am crezut că e doar o pasă proastă, dar s-a dovedit că era din ce în ce mai rău. Aceeași poveste în fiecare zi: venea acasă, se lua de mine, dădea în mine și apoi dădea în copil. Până într-o seară, când am auzit copilul plângând. Nu am mai suportat și mi-am luat copiii și am plecat la mama. Soțul meu nu m-a mai căutat, până când a primit actele de divorț. Pe perioada procesului de divorț am cunoscut cel mai minunat bărbat care nici măcar nu a acceptat să mă văd cu el fără să îmi aduc și copiii.

La 28 de ani am rămas însărcinată iar și mă gândeam cu groază ce s-ar putea întâmpla după tot ce trăisem. În momentul de față sunt cea mai fericită mamă, care are doi băieți superbi și o fată minunată. Sunt soție și viitoare soacră, pentru că și copilul meu „handicapat” urmează să se căsătorească. Nu am cuvinte să îi mulțumesc actualului meu soț, pentru că nu a fost doar un bărbat în viața mea, ci și tatăl copiilor mei.

Teodora M., 44 de ani, Buzău

sursa: poatenustiai.ro

DailyBusiness
Fum alb la Vatican! Cardinalul protodiacon va ieși la balconul central pentru a anunța „Habemus Papam!”
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Bzi.ro
Analiză stilistică și simbolică a Primului Cuplu din Stat, făcută de Vladimir Tătaru: George Simion sau Nicușor Dan?
Fanatik.ro
Alimentul din România pe care italienii, francezii și nemții se bat să-l cumpere. Străinii nu se uită la bani și sunt gata să plătească munți de euro. Se vinde uscat sau congelat
Capital.ro
România a pierdut o mare actriță. A strălucit asemeni soarelui în teatru și în film. Faima ei a trecut granițele
Playtech.ro
Partenera lui Nicușor Dan are un job de top! Salariul pe care l-ar vrea oricine în România
DailyBusiness
Pe cine va vota Crin Antonescu în turul 2: Am pierdut singur și aleg liber! Refuz mobilizarea pentru o nouă „salvare a țării”
Adevarul
Bomba despre originea COVID-19. Studiul exploziv care zdruncină teoria Chinei și rescrie începutul pandemiei
wowbiz.ro
Vești crunte despre fiul lui Ionel Ganea! Medicii au făcut anunțul cutremurător despre micuțul de doi ani, în urma accidentului de proporții, provocat chiar de tatăl lui. L-au resuscitat, a fost băgat în operație de urgență, dar ulterior...
Spynews
Dan Alexa și soția lui divorțează! De ce s-a despărțit concurentul Asia Express de partenera lui, Andrada
Spynews
EXCLUSIV. Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Cîmpeanu! Familia și vedetele își iau rămas bun | VIDEO
Evz.ro
Prețul la medicamente va exploda. Gaură mare în buzunarele românilor
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
kanald.ro
Culiță Sterp, implicat într-un accident pe autostrada. În ce stare se află artistul
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza. Ce se întâmplă în București, începând cu 20 mai 2025
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii cu pomi în curte. Trebuie să anunți primăria cu 48 de ore înainte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume”
stirilekanald.ro
Fiul lui Ionel Ganea se zbate între viață și moarte. Micuțul se află în comă indusă, iar medicii sunt rezervați: "Este ventilat mecanic"
Salariul minim crește din 1 mai 2025 și ajunge la 4.500 lei
MediaFlux
Bani în plus la pensie pentru românii care au muncit 10 ani în grupe de muncă! Cum se face de fapt calculul
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
”Străinii mi-au dezvăluit traumele de familie” – ce se întâmplă într-o ședință de constelații familiale