Povestea unei prostituate ajunse la Roma. „Mi-a dat câteva prezervative şi un pachet de şerveţele umede”

Judecătorii ieşeni au rămas şocaţi de dezvăluirile unui grup de prostituate din Iaşi, coordonat de la aşa-numitul "cartier general" din Păcureţi. Unele dintre acestea au povestit cum erau racolate prin metoda "loverboy" pentru ca, mai apoi, să afle că erau doar pioni într-un imperiu transfrontalier de trafic de carne vie care producea bani cu lopata, şi în care drum de întoacere nu mai exista. Pedepsele date capilor reţelei, bărbaţi şi femei, sunt pe măsură: până la 14 ani de închisoare.
Iulian Tudor
17 aug. 2018, 07:10
Povestea unei prostituate ajunse la Roma.

Mai multe tinere care s-au prostituat în Roma au fost audiate la Tribunalul Iaşi într-un dosar în care au fost cercetaţi traficanţi de persoane din Iaşi, scrie zdi.ro. Fetele au povestit cum au ajuns să facă parte dintr-o reţea internaţională de trafic de carne vie coordonată din Păcureţi. Zeci de mii de euro dovediţi au câştigat unele din activitatea de prostituţie, banii ajungând aproape în totalitate la traficanţi.

Citeşte şi POVESTE ADEVĂRATĂ. Româncă răpită din Londra, obligată să facă amor cu mii de bărbaţi. Cum a scăpat tânăra din „iad”

D.I.G, de pildă, o fată din Iaşi, a descris cum funcţionează „metoda loverboy”, adesea folosită de proxeneţi pentru a-şi racola victimele.

„Din primul moment în care m-a văzut, mi-a spus că mă iubeşte, că doreşte să se căsătorească cu mine. I-am spus acestuia că e prea devreme pentru aceste lucruri. Am rămas cu el peste noapte, iar începând cu a doua zi mi-a spus că sunt femeia lui, că vom face copii şi ne vom construi o casă împreună, însă pentru aceasta va trebui să merg la muncă în Italia, la fratele lui, Raj, unde va trebui să practic prostituţia la stradă pentru a câştiga bani”, a dezvăluit fata.

O alta a declarat că unul dintre proxeneţi i-a spus că trebuie să meargă să se prostitueze pentru ca el să nu mai fie nevoit să fure.

Raj Costache, capul reţelei

Despre viaţa de stradă din Roma a povestit în faţa judecătorilor şi prostituata F.N. Aceasta a spus că a ajuns la Roma după o călătorie de două zile în care nu a dormit. Acolo a făcut cunoştinţă cu Raj Costache, capul reţelei de prostituţie, arestat în prezent în Italia. A întâlnit şi mai multe fete, cu care a făcut cunoştinţă şi cu care ar fi trebuit să meargă la un club de noapte. Cu un taxi, prostituata a ajuns pe Via Prenestino.

„Le-am întrebat pe fete unde este clubul de noapte. Acestea mi-au spus că nu vom lucra în club de noapte, ci vom lucra la stradă, respectiv ne vom aşeza lângă staţia peco, unde vor veni clienţi, cu care vom întreţine raporturi sexuale contra cost. Una dintre ele mi-a spus că voi lucra lângă ea, dându-mi câteva prezervative şi un pachet de şerveţele umede, spunându-mi că va vorbi ea cu clienţii în primele zile, până voi învăţa să mă descurc singură. Mi-a spus că trebuie să cer pentru un raport sexual normal 30 euro, pentru un raport sexual oral şi normal 50 euro, iar numai raport sexual oral 20 euro. Aceasta mi-a spus că e bine să mă apuc de treabă, să nu cumva să încerc să fug, deoarece suntem în permanenţă supravegheate de băieţi, care vor fi într-un autoturism şi se vor plimba în apropierea noastră”, a povestit prostituata.

Alături de ea, alte câteva zeci de tinere din Iaşi au ajuns la Roma pentru a se prostitua. Sute de mii de euro au fost câştigate în total, astfel, de proxeneţii din Iaşi, care au fost deja condamnaţi de prima instanţă, recent, pentru fapte de proxenetism. Magistraţii de la Tribunal au decis ca cea mai dură pedeapsă să o primească Robert Neagu, care a primit 14 ani de închisoare. Ana Neagu a primit şi ea o pedeapsă de 12 ani şi 4 luni de închisoare, în timp ce Andrei Costache Roman şi Nixen Neagu au primit câte 11 ani de închisoare. O pedeapsă mai mică a primit-o Valeriu Nastasia, care va trebui să stea în spatele gratiilor pentru şase ani. Procesul acestora se va relua la Curtea de Apel Iaşi.

DailyBusiness
Cum să ții praful departe vara. Metoda care va menține casa curată și aerisită
Spynews
Cristina Scarlevschi, în lacrimi, la mormântul fiului. Imaginile dureroase făcute publice de ispita de la Insula iubirii: „Gândul la Alex vine cu...” | GALERIE FOTO
Bzi.ro
Medicul care a încercat să-l salveze pe Felix Baumgartner rupe tăcerea. „S-a prăbușit ca o rachetă”
Fanatik.ro
Cele 6 zodii pentru care august vine cu un taifun financiar. Apar relocări în străinătate, bani mulți și măriri de salariu
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. Boala a răpus-o pe iubita artistă. A lăsat în urmă o moștenire plină de curaj și pasiune
Playtech.ro
Planta banală cu care fermierii din România au dat lovitura în 2025. Randamentul la hectar a crescut cu peste 40%: „Cel mai bun an din istorie”
Adevarul
„Se servește într-o pâine ridicolă”. Reacția unui turist britanic în România, după ce a mâncat ciorbă de fasole în pâine
wowbiz.ro
Imagini exclusive cu Jennifer Lopez în România: Diva a avut parte de un incident la intrarea în hotel! Cum a fost surprinsă artista
Evz.ro
Zi infernală în România. Temperaturi de coșmar
Prosport.ro
Cristina Roventa, la plajă! Imagini exclusive cu soția lui Alexandru Maxim la piscină
kanald.ro
Încă un adolescent găsit mort în apele Mureșului! Este al doilea copil înecat în mai puțin de 24 de ore
Cancan.ro
Gestul fiului lui Nicușor Dan i-a uimit pe austrieci. Ce le-a spus jurnaliștilor
Capital.ro
S-a stins o legendă a filmului și teatrului. A fost unul dintre cei mai buni actori: A murit în pace, cu toți prietenii la căpătâi…
StirileBZI
TVA mai mare de la 1 august! Anunțul făcut de Nicușor Dan după summitul de la Salzburg
stirilekanald.ro
VIDEO Imagini fabuloase cu Jennifer Lopez la București: Cântăreața, blocată în ușile rotative la hotel
Românii peste 45 de ani care nu lucrează vor primi un ajutor de la stat pentru a ieși la pensie