Preşedintele Academiei Române a murit. Ionel Valentin Vlad va fi înmormântat vineri

Preşedintele Academiei Române, Ionel Valentin Vlad, a murit duminică la locuinţa sa din Bucureşti, în urma unei îndelungi suferinţe.
Filip Stan
24 dec. 2017, 17:56
Preşedintele Academiei Române a murit. Ionel Valentin Vlad va fi înmormântat vineri

Preşedintele Academiei Române a murit! Academicianul Ionel Valentin Vlad va fi înmormântat vineri, 29 decembrie, locul înhumării urmând a fi decis de către familia sa.

Anterior înmormântării, sicriul cu trupul neînsufleţit al acestuia va fi depus pentru câteva ore la sediul Academiei Române.

Născut pe 22 septembrie 1943, Ionel Valentin Vlad, a urmat cursurile Liceului „I.L. Caragiale” din Bucureşti, apoi pe cele ale Facultăţii de Fizică din Universitatea Bucureşti.

De profesie inginer electronist, ionel Valentin Vlad s-a specializat în domeniul laserelor şi holografiei, aprofundând acest domeniu la Universitatea Paris VI. Şi-a susţinut teza de doctorat „Metode de prelucrare a informaţiei în holografia convenţională şi în timp real” sub coordonarea celebrului profesor Gheorghe Cartianu şi a obţinut titlul de doctor inginer.

A fost, vreme de peste 50 de ani, cercetător la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor de la Măgurele, unde a înfiinţat şi condus Laboratorul de Holografie din cadrul Secţiei Lasere.

Vicepreşedinte al Academiei Române în perioada 2010-2014, a fost ales preşedinte al acestui for în Adunarea Generală din 3 aprilie 2014.

„Ca preşedinte al Academiei Române, timp de 3 ani şi 8 luni, şi-a dorit ca Academia Română, cel mai înalt for cultural şi ştiinţific al României, să rămână întotdeauna un bun sfătuitor şi să aducă speranţă oamenilor. Membrii Academiei Române sunt profund îndureraţi! Dumnezeul să-l primească în lumină şi să-l odihnească în pace!”, se mai arată în comunicatul Biroului de presă al Academiei Române.

Este autorul, singur sau împreună cu profesorii, colegii sau studenții săi, a unor rezultate științifice importante:

  • crearea și studiul hologramelor în timp real, înregistrate în absorbanți saturabili (1969),
  • realizarea primelor holograme profesionale din țară (1970),
  • elaborarea primelor aparate de holografie și de prelucrare a imaginilor cu laseri din România (1974, în colab. cu D. Popa),
  • conjugarea optică a fazei în cristale de niobat de litiu și semiconductoare amorfe, folosind impulsuri laser cu durată foarte scurtă (picosecunde) (1981, în colab.),
  • realizarea și studiul unor dispozitive optoelectrice bistabile pentru prelucrarea paralelă a imaginilor (1982–1985, citate de patru ori în tratatul reputatului prof. H. M. Gibbs, Optical Bistability, Academic Press, N.Y., 1985),
  • realizarea unor sisteme originale de prelucrare optică a informației (1984–1989, în colab.),
  • concepția și realizarea unei metode originale de măsurare a vibrațiilor cu amplitudini subatomice (de picometri), folosind generarea unei rețele optice neliniare în GaAs:Cr și un procedeu original de autocalibrare la această scară (în colab. cu S. Stepanov, D. Popa ș.a.; rezultatul este considerat o referință în domeniu),
  • reconstrucția directă spațială a fazei optice din imagini (colab. cu D. Malacara, lucrare invitată în Progress in Optics, ed. E. Wolf, 1994),
  • mixajul de unde laser în cristale foto-refractive, în particular studiul șirurilor periodice de electroni, induse cu laserul pe suprafața cristalelor foto-refractive, folosind microscopia cu forță atomică, cu perspective de utilizare în comutația fotonică paralelă, la nivelul de un singur electron (colab. cu prof. H. Walther, Max-Planck Inst. f. Quantenoptik, Garching, 1994–2000),
  • teoria spectrului Planck discret în cavități cuantice și a spectrelor de fononi discrete în nanostructuri, care corectează legi fizice cunoscute și constante tabelate (colab. cu prof. N. Ionescu-Pallas, 1995–2007),
  • găsirea unor soluții analitice pentru ecuațiile care descriu difuzia stimulată Brillouin (SBS), a formulei analitice pentru reflectivitatea conjugată și utilizarea lor în realizarea unor rezonatori de calitate pentru laserii de mare putere (colab. cu prof. M. Damzen, Imperial College și foștii săi doctoranzi, V. Babin și A. Mocofănescu, 2000–2003),
  • teoria și observarea experimentală a solitonilor optici spațiali, care permit ghidarea luminii prin lumina în zeci de mii de canale de informație paralele ultrarapide (femtosecunde) în cristale de niobat de litiu (colab. cu prof. M. Bertolotti, E. Fazio și fostul său doctorand A. Petriș, 2000–2010, cu rezultate citate de sute de ori în literatura internațională).

Rezultatele cercetărilor sale în domeniile holografiei, prelucrării optice a informației, opticii nelineare, opticii cuantice, nanofotonicii și instrumentelor de măsurare cu laseri au fost expuse în peste 175 de lucrări, în peste 220 de lucrări comunicate la manifestări științifice și în trei brevete de invenție, dintre care unul acordat și în S.U.A.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Monica Bousquet, culturista care face furori la 64 de ani. Cum arată, de fapt
Capital.ro
Călin Georgescu a fost umilit: După ce semnezi controlul judiciar, nu se aude ruşinea, ci sunetul clopotelor
Playtech.ro
Lista echipamentelor auto obligatorii pe timp de iarnă. Ce trebuie să ai în mașină ca să eviți amenzile
Adevarul
„Haosul va începe”. Un sociolog rus anticipează sfârșitul lui Putin. „De îndată ce «șoimii» vor vedea că Rusia începe să piardă, îl vor dărâma”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce s-a ales de fata considerată cel mai frumos copil de pe Pământ
kanald.ro
O tânără a fost găsită fără suflare în camera unui hotel din Bali. Turista de 27 de ani consuma doar fructe crude și ajunsese la 22 de kilograme
Cancan.ro
CAUZA morții lui Marius Keseri. De ce boală suferea baterisul de la Direcția 5, de fapt
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Lovitură grea pentru pensionari și bugetari. Ce pregătește Guvernul Bolojan pentru anul viitor
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar