Preşedintele Klaus Iohannis vrea mai multe femei la Cotroceni VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis vrea mai multe femei la Cotroceni. Consilierul prezidenţial Andrei Muraru a anunţat miercuri că şeful statutului va aduce mai multe femei în echipa sa în perioada imediat următoare. Este o decizie prin care vrea să promoveze principiul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi.

06 mai 2015, 09:41
Preşedintele Klaus Iohannis vrea mai multe femei la Cotroceni VIDEO

Consilierul prezidenţial Andrei Muraru a declarat că şeful statului va aduce mai multe femei în echipa sa la Cotroceni.

Citeşte şi: Mame DISCRIMINATE la muncă. Ce păţesc tot mai multe femei care rămân însărcinate

„În cadrul administratiei prezidenţiale avem mai multe femei în echipă, cu adevărat profesioniste şi în viitorul apropiat preşedintele va aduce şi alte femei în echipa pentru a păstra şi acest principiu al egalităţii de şanse„, a precizat Andrei Muraru, consilier prezidenţial.

La Palatul Cotroceni  a avut loc, miercuri, o întâlnire la nivel înalt între Victor Ponta și Klaus Iohannis, înaintea consultărilor dintre preşedinte şi partidele politice pe tema prelucrării datelor cu caracter personal. Premierul şi şeful statului au discutat despre numirea mai multor ambasadori.

Administraţia Prezidenţială a anunţat că președintele Klaus Iohannis invită miercuri, începând cu ora 10,00, la Palatul Cotroceni, liderii partidelor și formațiunilor politice parlamentare, la consultări. 

Citeşte şi: Ce s-a ales de femeile promovate în politică de către Traian Băsescu VIDEO

În februarie, preşedintele Klaus Iohannis a cerut reanalizarea actelor normative care vizează accesul datelor de trafic internaţional şi al securităţii informatice. Interesant de remarcat, însă, este că partea de coordonare tehnică a consiliului care se va ocupa de această reanalizare este asigurată tocmai de SRI.

După ce Curtea Constituţională a decis că cele trei legi Big Brother sunt neconstituţionale, preşedintele Klaus Iohannis a cerut rediscutarea respectivelor acte normative.

Concret, la cererea lui Iohannis, Consiliului Operativ de Securitate Cibernetică (COSC) coordonat de SRI, a demarat un un proces de reanalizare a prevederilor legislative în domeniul accesului la datele de trafic informaţional şi al securităţii informatice.

CITEŞTE ŞI: KLAUS IOHANNIS, criticat de Deutsche Welle: Preşedintele a fost prins pe picior greşit

Administraţia Prezidenţială a trimis săptămâna trecută la Parlament un draft privind o lege de tip „Big Brother”, în care se prevede că reţinerea datelor se poate face într-o perioadă cuprinsă între trei şi cinci ani.

Proiectul vizează completarea legii privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, 506/2004.