Preşedintele PSD Iaşi, despre Chirica: Suntem condamnaţi să lucrăm împreună patru ani, ca într-o căsătorie din interes

Noul lider al PSD Iaşi, Maricel Popa, totodată şeful Consiliului Judeţean Iaşi, a spus, vineri, că este condamnat să lucreze cu primarul Mihai Chirica, fostul şef al organizaţiei, ca "într-o căsătorie din interes”, în timp ce edilul ieşean a răspuns că "există doi naşi, unul dominat de bine, celălalt de rău”.

24 feb. 2017, 16:24
Preşedintele PSD Iaşi, despre Chirica: Suntem condamnaţi să lucrăm împreună patru ani, ca într-o căsătorie din interes

Maricel Popa, desemnat de Comitetul Executiv Naţional PSD noul lider al organizaţiei judeţene Iaşi a social-democraţilor, a spus, vineri, într-o conferinţă de presă, că în pofida sancţiunilor acordate lui Mihai Chirica de conducerea partidului el va trebui să colaboreze cu acesta.

Maricel Popa, preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, a recunoscut, în privinţa relaţiei cu edilul Mihai Chirica, că poate fi vorba şi de o căsătorie din interes.

„Suntem condamnaţi să lucrăm împreună patru ani, ca într-o căsătorie din interes”, a declarat Maricel Popa, noul lider interimar al PSD Iaşi.

La rândul său, primarul Mihai Chirica, fost lider al PSD Iaşi, a declarat că despre proiectele Iaşiului nu poate discuta în glumă cu nimeni, dar că recunoaşte noua ierarhie în filială, însă nu are ce împărţi nimic sentimental cu noul şef a organizaţiei Maricel Popa, arată News.ro.

„Nu aş face trimitere când a început căsătoria sau cine e soţul, soţia, dar am să spun un lucru: avem doi naşi, unul este dominat de bine şi altul este dominat de rău, pe unul îl mână adevărul şi pe altul miciuna. Sper să fiu cel mânat în faţă de adevăr. Nu vreau să fie o căsătorie cum se mai făcea pe vremea fanarioţilor. Vreau să fie o colaborare între două instituţii”, a afimat primarul Mihai Chirica.

El a afirmat că nu are nimic de împărţit cu noul preşedinte al PSD Iaşi, Maricel Popa, şi că va fi un partener al acestuia, cât timp ambii vor trage pentru binele comunităţii.

„Cât timp domnul Maricel Popa se angrenează într-un mod corect în a susţine destinul comunităţii, va avea în mine un partener care va trage în acelaşi sens, fără niciun fel de regret să spunem faţă de anumite situaţii care s-au întâmplat în partidul din care facem parte amândoi”, a afirmat Mihai Chirica, căruia joi i-au fost retrase funcţiile politice de către conducerea partidului.