Preţul gazelor va scădea, în aprilie, la o parte dintre consumatorii casnici. Vezi în ce oraşe

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a declarat marţi că, potrivit datelor comunicate de ANRE, în luna aprilie preţul la gaze pentru consumatorii casnici va înregistra scăderi cu 2% în zona Bucureştiului, unde distribuitor este GDF-Suez, cu 4% în zona Constanţei, unde există companii mai mici de distribuţie şi va înregistra o creştere cuprinsă între 1,5% şi 1,6% acolo unde distribuţia este realizată de EON.

01 apr. 2014, 17:00
Preţul gazelor va scădea, în aprilie, la o parte dintre consumatorii casnici. Vezi în ce oraşe

La consumatorii casnici, la o parte din consumatori vor fi scăderi de preţ la gaze în special în zona Bucureştiului, acolo unde distribuitor este compania GDF-Suez, scăderi cu 2%, conform datelor ANRE-ului. În zona unde distribuie alte companii, mai mici, de exemplu în zona Constanţa, vor fi scăderi cu 4%, iar în zona unde distribuie EON va fi o creştere de 1,5-1,6%, pentru că aceste creşteri ale preţului gazului în producţia internă sunt corelate cu revizuirea tarifelor de distribuţie şi sunt corelate cu scăderea procentului de import şi la populaţie, de la 5% la 2,5%„, a declarat Răzvan Nicolescu la finalul unei dezbateri organizate de PDL pe tema strategiei energetice a României, potrivit Agerpres.

Ministrul delegat pentru Energie a precizat, totodată, că „procentul de import la gaze pentru marii consumatori a scăzut de la 20% la 4% în luna aprilie”.

Înţeleg de la ANRE, că ei sunt autoritatea competentă, că va fi de 4%, în loc de peste 20%. Deci, o scădere foarte mare, cu un impact pozitiv pe factura plătită de consumatorul industrial„, a completat Răzvan Nicolescu.

CITEŞTE ŞI: Preţul gazelor pentru populaţie va creşte în acest an cu 8%