Primele rezultate ale alegerilor primare ale dreptei franceze: turul doi ar fi între Fillon şi Juppe

Foștii premieri Francois Fillon și Alain Juppe se vor confrunta probabil în turul al doilea, în timp ce fostul președinte Nicolas Sarkozy a fost eliminat, duminică, în primul tur al alegerilor primare pentru candidatul de dreapta la președinția Franței.
Iulian Tudor
20 nov. 2016, 20:55
Primele rezultate ale alegerilor primare ale dreptei franceze: turul doi ar fi între Fillon şi Juppe

După numărarea voturilor în 2912 din cele 10.228 de secții de votare, Fillon era creditat cu 42,8%, Juppe cu 26%, iar Sarkozy cu 24,4%, relatează Reuters. Organizatorii scrutinului au avertizat însă că rezultatele parțiale pot fi nereprezentative, deoarece se numără mai întâi voturile din zonele rurale.

Prezența la vot a fost mare; s-au prezentat la urne circa 2,5 milioane de alegători, potrivit organizatorului alegerilor Thierry Solere.

Potrivit sondajelor de până acum, candidatul Partidului Republican și al aliaților acestuia va avea cele mai mari șanse de victorie la alegerile prezidențiale din 2017.

Citeşte şi ALEGERI FRANTA 2016. Marine Le Pen, favorită la preşedinţia Franţei: „Dacă Trump este posibil, atunci orice este posibil”

 

Spynews
Tzancă Uraganu, gest impresionant în memoria lui Lucas. Ce decizie a luat în carieră, pentru nepoțelul său, care a murit: ”Am promis” / FOTO
Bzi.ro
Ana Bodea vrea un copil cu Valentin Butnaru: „Nu m-a cerut încă, dar îmi doresc!“
Fanatik.ro
Colosul britanic care deschide o fabrică nouă în România. Vrea să facă rapid un produs militar. Vor fi multe locuri de muncă
Capital.ro
Reguli pentru toți românii. Trebuie să aibă neapărat buletin. Este OBLIGATORIU
Playtech.ro
Reacţia lui Hagi când Loredana s-a aşezat lângă el! Nu a putut să reziste când a văzut decolteul vedetei. Imaginea momentului
DailyBusiness
Anunțul momentului pentru românii care împrumuturi în LEI la bancă
Adevarul
Indignare mondială după atacul israelian de la Rafah. Premierul cataloghează atacul drept o „greșeală tragică”
Spynews
Hidrologii, anunț de ultimă oră! Pericol de inundații în mai multe județe din țară. A fost emis un cod galben de viituri / FOTO
Spynews
EXCLUSIV! Fostul iubit al Cristinei Pucean, acuzații extrem de grave la adresa dansatoarei și a familiei ei! Bărbatul susține că a fost păcălit și își vrea banii înapoi! Declarații pentru Spynews.ro!
Evz.ro
Ce tarif are Irina Loghin la evenimente. Cere mai puțin ca mulți artiști
Impact.ro
Te CRUCEȘTI! Cum arată divele din showbiz FĂRĂ MACHIAJ! Unele sunt HORROR
Prosport.ro
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
wowbiz.ro
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Cancan.ro
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe internauți „E jenant ce faci”
Playsport.ro
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
kanald.ro
Ce pensie va avea un român după 40 de ani de muncă. Daniel Baciu a anunțat creșteri spectaculoase de la 1 septembrie 2024
Capital.ro
Alertă la granița cu Rusia. Moscova: Se pregătesc pentru lansarea unor lovituri nucleare pe teritoriul nostru
StirileBZI
Produse din ciocolată și biscuiţi, vândute mai scump în România! Amendă de 337,5 milioane de euro
Prosport.ro
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și își caută iubit la 12 ani de când a divorțat
stirilekanald.ro
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
substantial.ro
Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor, sărbătorite pe 13 iunie în 2024: Tradiții și simboluri creștine pe care fiecare credincios ar trebui să le respecte
MediaFlux
Nivel RECORD la PENSIILE din PILONUL 2. Cum SE RETRAG BANII
Shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'