Siteul RTV.NET foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X

PROGNOZA METEO PE TREI ZILE. Cât mai ţin ploile, de când se întoarce vremea frumoasă

Publicat: Sâmbătă, 07 Octombrie 2017 18:12 // Actualizat: Sâmbătă, 07 Octombrie 2017 23:18 // Sursa: romaniatv.net

Duminica va fi ploioasă în totalitate, dar de luni aria precipitaţiilor se va restrânge. Marţi, vremea va fi frumoasă în cea mai mare parte din ţară, cu maxime până la 18 grade în Bucureşti şi 20 de grade în Oltenia.

Duminică, în regiunile sud-estice înnorările vor fi persistente, va ploua pe arii extinse şi în cantităţi mai însemnate în special pe parcursul zilei, când se vor cumula local 20...30 l/mp şi izolat peste 40 l/mp. În restul ţării înnorările vor fi temporare, ploile vor fi slabe şi izolate, mai ales după-amiaza şi noaptea. La munte, mai ales la altitudini de peste 1.600 m, vor predomina ninsorile, ce vor fi mai consistente în Carpaţii de Curbură şi estul Meridionalilor, iar pe creste va fi viscol.

Local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu viteze mai mari în zona înaltă de munte şi pe litoral, unde vor fi rafale în jurul a 80 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 grade în estul Transilvaniei şi centrul Moldovei şi 19 grade în sudul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 şi 10 grade.

La Bucureşti, duminică, vremea se va menţine rece. Cerul va avea înnorări, iar în cursul zilei va mai ploua. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări la începutul intervalului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 12 grade, iar cea minimă va fi de 6...7 grade.

Avertizări COD PORTOCALIU şi COD GALBEN de ploi abundente, lapoviţă şi ninsoare

Luni, în ţară, vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor. Cerul va fi variabil, cu înnorări în nordul, centrul şi estul ţării, unde va mai ploua, în general slab cantitativ, iar în zona montană, mai ales la altitudini de peste 1.800 m, vor mai fi precipitaţii slabe sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va mai avea unele intensificări la munte, în sud-vestul şi centrul teritoriului şi izolat în rest. Temperaturile maxime, în creştere faţă de ziua precedentă mai ales în regiunile sudice, vor fi cuprinse între 10 grade în estul Transilvaniei şi 20 de grade în sudul extrem. Temperaturile minime, în scădere faţă de noaptea precedentă în toată ţara, se vor situa între 1 şi 10 grade, mai coborâte spre -2 grade în depresiuni, unde vor fi condiţii de brumă. În zonele joase de relief vor fi condiţii de ceaţă.

La Bucureşti, luni, vremea se va ameliora şi se va încălzi faţă de ziua precedentă. Cerul va fi temporar noros şi, trecător, va mai ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 18...19 grade, iar cea minimă de 3...5 grade.

Marţi, în ţară, vremea va fi rece dimineaţa şi noaptea în majoritatea regiunilor. Cerul va fi variabil, cu înnorări la munte şi în nordul şi nord-vestul teritoriului, unde pe arii restrânse va ploua slab, iar vântul va prezenta unele intensificări.  În rest, condiţiile de ploaie vor fi reduse. În nordul Carpaţilor Orientali, la altitudini mari, trecător, vor fi şi precipitaţii, slabe cantitativ, sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 grade in estul Transilvaniei şi 20 de grade în Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 şi 11 grade, mai scăzute în depresiuni, spre -1 grad.

La Bucureşti, marţi, vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 17...18 grade, iar cea minimă de 4...6 grade.

3 Comenteaza // Vezi comentarii
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
08 oct 02:49
Răspunde | Votează email 0 email
POPESCU GEORGETA
AM FACUT SI EU INFECTII INTIME DIN SENIN:
08 oct 02:41
Răspunde | Votează email 0 email
CRUZESCU MARIN
SOMAJUL DAUNEAZA GRAV SANATATII:
07 oct 23:46
Răspunde | Votează email 0 email
POPESCU GEORGETA
MULTA FERICIRE DOAMNEI DANIELA CU DOMNUL MARICUTA!
1
EUR
4.5975
RON
23 Oct
noapte 10 °
zi 18 °
Ultimele joburi adaugate
24 H