40 de pacienţi din Galaţi vor primi brăţări inteligente care le vor monitoriza în permanenţă starea de sănătate. Atunci când se simte rău, bolnavul poate apăsa un buton de pe brăţară şi imediat o echipă de intervenţie pleacă spre locul în care se află. Totodată, sistemul poate vedea dacă o persoană bolnavă de Alzheimer a părăsit o anumită zonă.
Cele 40 de brăţări inteligente vor fi distribuite vârstnicilor cu venituri mici, care au împlinit cel puţin 60 de ani, locuiesc singuri şi au probleme de sănătate.