Proiectul de lege care prevede MĂRIREA CONCEDIULUI PATERNAL la 15 zile lucrătoare, adoptat de Senat

Plenul Senatului a adoptat, marţi, cu 97 de voturi ”pentru”, o abţinere şi 4 voturi împotrivă, propunerea legislativă semnată de doi senatori şi un deputat PNL, care prevede mărirea concediului paternal la 15 zile lucrătoare, dacă taţii au urmat cu curs de puericultură, faţă de 5 zile cât sunt acordate în momentul de faţă.
Iulian Tudor
29 mart. 2016, 16:43
Proiectul de lege care prevede MĂRIREA CONCEDIULUI PATERNAL la 15 zile lucrătoare, adoptat de Senat

Iniţiativa legislativă este semnată de senatorii PNL Dragoş Luchian şi Marius Nicoară şi deputatul Ştefan Băişanu. Potrivit propunerii legislative, dacă tatăl a obţinut atestatul de absolvire a cursului de puericultură, durata concediului paternal se majorează la 15 zile lucrătoare, informează news.ro.

Raportul comisiei de muncă a fost de admitere, cu un amendament, în care senatorii au eliminat din proiect un alineat care prevedea că tatăl poate beneficia de concediul paternal pentru primii doi nou născuţi sau pentru primele două sarcini ale mamei. Senatorii au explicat abrogarea acestei prevederi, pentru că, prin dispoziţiile sale, crea discriminare între copiii aceluiaşi tată.

Guvernul şi Consiliul Legislativ au dat un aviz favorabil propunerii legislative, în timp ce comisia de drepturile omului a elaborat un aviz de respingere. Propunerea legislativă va merge la Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Legea 210/1999 privind concediul paternal prevede, în prezent, că  tatăl copilului nou-născut are dreptul la un concediu paternal de 5 zile lucrătoare.

CITEŞTE ŞI: Concediu de maternitate 2016. Ce condiţii trebuie să îndeplinească cei care vor să ia indemnizaţia de la stat

DailyBusiness
Fake news după fake news. Rețelele sociale inventează o nouă pandemie
Spynews
Alina Pușcaș s-a întors la facultate, la 41 de ani! Prezentatoarea TV va face un master. Ce specializare a ales
Bzi.ro
Imagini incredibile cu Andreea Esca în Grecia! Nimeni nu se aștepta să pozeze așa – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Bombă! Andrei Borza, la un pas de a fi coleg cu Cristiano Ronaldo la Al-Nassr. Giovanni Becali: „2 milioane de dolari pe an”
Capital.ro
Dispare cartea de identitate model 1997. Decizia Guvernului privind noile cărți electronice de identitate
Playtech.ro
Actul fără de care nu se poate face succesiunea la notar. Totul se complică dacă nu îl ai
Adevarul
Nicușor Dan, despre viața sub pază: „Anunți când cumperi mălai, discuțiile cu copiii sunt cenzurate”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, la un pas de moarte. Soțul, Ionuț, a găsit-o leșinată pe jos în casă și s-a speriat teribil. ”Puteam să mă duc…dincolo”. Primele declarații sunt șocante
Economica.net
Anunţ-bombă de la Petrom. E jale
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă prezentatoare TV, apariție mai mult decât îndrăzneață
kanald.ro
Când trecem la ora de iarnă în 2025. Data exactă în care dăm ceasul înapoi
Cancan.ro
Vine iarna mai repede decât ne așteptam! Pe ce dată scad temperaturile sub 0 grade Celsius în România, potrivit meteorologilor Accuweather
iamsport.ro
”Nu sunt cățelul lui Dan Șucu!”. Acuzat că a devenit prea apropiat de milionarul din Giulești, fostul fotbalist al Rapidului răspunde ferm. Adevăratul său rol
MediaFlux
Anunț major privind pensiile românilor până la finalul anului!
stirilekanald.ro
Femeia călcată cu mașina de amant, în Mizil, a murit la spital după zile de chin - VIDEO
substantial.ro
NU este Normal! Dacă ai crampe la picioare noaptea, înseamnă că picioarele tale …