Protecţia Copilului: Rizea a luat copilul adoptat la patru zile după naştere. Nu ştim cum s-a făcut plasamentul

Copilul adoptat de deputatul PSD Cristian Rizea, cercetat pentru fapte de corupţie, a fost luat în plasament la patru zile după naştere, în anul 2013, iar la câteva zile din momentul în care copilul a fost declarat adoptabil familia Rizea a solicitat să-l adopte,  explicat preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), Gabriela Coman. Aceasta a explicat că nu are date despre modul în care s-a făcut plasamentul copilului şi dacă înainte au fost consultate rudele minorului.
Iulian Tudor
10 mart. 2016, 07:48
Protecţia Copilului: Rizea a luat copilul adoptat la patru zile după naştere. Nu ştim cum s-a făcut plasamentul

Deputatul Cristian Rizea a declarat, miercuri, în Parlament, că a adoptat un copil la două ore după ce acesta s-a născut. Aceasta, în condiţiile în care o adopţie durează în România, în medie, doi ani.

Preşedintele ANPDCA, Gabriela Coman, a precizat că minorul a fost dat în plasament familiei Rizea în anul 2013, la patru zile de la naştere, iar după şase luni s-a deschis procedura în vederea adopţiei, potrivit news.ro. La doar câteva zile de la declararea copilului adoptabil, familia Rizea a făcut cerere pentru a-l adopta, cazul fiind gestionat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman.

În perioada în care s-a născut copilul şi a fost dat în plasament, adopţiile erau gestionate de Oficiul Român pentru Adopţii, iar luarea copilului în plasament era una dintre metodele prin care procedura adopţiei putea fi scurtată din cauza unei interpretări subiective a legii.

În general, când ne-am înfiinţat ca Autoritate Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, am constatat, dintr-o analiză pe care am făcut-o atunci, că prin plasament se asigura mai uşor ajungerea unui copil în familia adoptatoare. Nu era ilegal, dar aş spune că era imoral faţă de celelalte familii care aşteptau să poată adopta un copil. Se utiliza acest lucru pentru că cei care luau copiii în plasament aveau prioritate în adopţia acelor copii”, a explicat Gabriela Coman.

În ceea ce priveşte modul în care s-a făcut adopţia în cazul familiei Rizea, Gabriela Coman a precizat că, potrivit documentelor, au fost urmate toate procedurile, pas cu pas, iar adopţia s-a pronunţat cu aproape doi ani în urmă, în scurt timp urmând să se termine şi monitorizarea post-adopţie.

Nu ştiu în ce fel s-a făcut plasamentul, felul în care au fost identificate sau nu rudele mamei, pentru că nu ştiu dacă au fost căutate şi consultate pentru a vedea dacă pot îngriji copilul”, a mai spus preşedintele ANPDCA.

Procurorii DNA au dispus, joi, luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, în valoare de 1,5 milioane lei, față de deputatul Cristian Rizea în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor.

CITEŞTE ŞI: Cristian Rizea, MESAJ pentru Ludovic Orban, la ieşirea de la DNA: „Nu se ştie niciodată când ajungi aici”

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Mircea Lucescu a pus tunurile pe Horațiu Moldovan pe care nu l-a mai convocat la națională: „Nu s-a gândit la consecințe. E vina mea că l-am folosit”
Capital.ro
Gestul interzis care îl poate costa libertatea pe Călin Georgescu. A fost filmat: E un gest camuflat, transgresiv
Playtech.ro
Partea mașinii de spălat rufe pe care mulți nu o curăță niciodată, dar care face ca hainele să miroasă urât. Nu este vorba de filtru
Adevarul
Cum a ajuns comisarul european pentru agricultură să lucreze la o stână din România: „Trebuia să mulgem oile dimineața, să producem brânza”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
Anunț de ultimă oră pentru elevi! Când se redeschid școlile
Cancan.ro
Modificare în grilă Antena 1: Asia Express, scoasă din grila TV de duminică. Ce se întâmplă cu show-ul prezentat de Irina Fodor
iamsport.ro
Au dat verdictul! Cine ar fi ”cea mai slabă echipă din istoria Ligii 1”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind plata CASS. Vicepremierul Tanczos Barna anunță cine ar putea scăpa de plată
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar