Putin nu se mulţumeşte cu Crimeea. Care sunt următoarele ŢINTE care ar putea fi anexate la Rusia

Visul de "mărire" al preşedintele rus Vladimir Putin pare să nu se fi oprit la anexarea teritoriului autonom al Ucrainei, Peninsula Crimeea. El ar vrea să alipească la Federaţia Rusă şi Finlanda, precum şi teritorii din Georgia, ţările baltice, Ucraina şi Belarus.

02 apr. 2014, 20:43
Putin nu se mulţumeşte cu Crimeea. Care sunt următoarele ŢINTE care ar putea fi anexate la Rusia

Andrej Iliaronov, fost consilier în politică economică al lui Vladimir Putin în perioada 2000-2005, a dezvăluit recent că liderul de la Kremlin ar vrea să revendice Finlanda, în primul rând, ca teritoriu al Federaţiei Ruse, scrie Washington Times pe site-ul său

Iliaronov a mai spus că „părţi din Georgia, Ukraina, Belarus, statele baltice şi Finlanda sunt state asupra cărora Putin ar revendica proprietatea”, scrie la rândul său publicaţia Business Times, citând declaraţiile lui Iliaronov. „Putin consideră că el protejează astfel ceea ce îi aparţine lui şi predecesorilor lui”, a mai dezvăluit fostul consilier, ţinând să precizeze că „Finlanda nu se află pe agenda de mâine sau poimâine a lui Putin”. Nu în ultimul rând, Iliaronov a ţinut să spună că Putin vrea să aducă Rusia aşa cum a fost în vremea ţarului Nicolae al II-lea (Nikolai Alexandrovici Romanov, n.r.).

Fostul consilier a mai dezvăluit faptul că „Putin a afirmat de câteva ori că bolşevicii şi comuniştii au făcut greşeli mari. El a afirmat chiar că, în 1917, bolşevicii au comis un act de trădare împotriva intereselor naţionale ale Rusiei prin acordarea independenţei Finlandei”.

„În urmă cu şase ani, Putin cucerea Abhazia şi Oseţia de Sud de la Georgia. occidentul l-a lăsat să facă acest lucru fără să îl pedepsească, iar el a luat acum Crimeea.