Raluca Prună: Pe termen lung, DNA şi DIICOT se vor reuni în Parchetul Antimafia

Reorganizarea DIICOT pe modelul DNA a fost făcută și în perspectiva în care, pe termen lung, cele două parchete specializate ar putea fi reunite într-o singură structură, a afirmat miercuri ministrul Justiției, Raluca Prună.
Iulian Tudor
30 nov. 2016, 12:34
Raluca Prună: Pe termen lung, DNA şi DIICOT se vor reuni în Parchetul Antimafia

„Am făcut din DIICOT, instituțional vorbind, exact ceea ce este și DNA-ul. Și am făcut asta în considerarea unei viziuni mai largi, întrucât, nu știu, este de presupus că în 10 ani, nu știu, într-un orizont de timp, pe termen lung de fapt, aceste structuri specializate probabil că vor fi reunite într-una singură. Rămâne de văzut cum evoluează societatea românească. (…) Un tip de Parchet Antimafia, care se ocupă și de corupție și de crimă organizată, dar repet, este un orizont pe un termen foarte lung”, a declarat Raluca Prună miercuri, la Adevărul live, preluat de Agerpres.

Ministrul Justiției a anunțat, pe 16 noiembrie, că Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care reglementează activitatea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, apreciind că prin acest act normativ s-a urmărit aducerea DIICOT „în oglindă la nivelul DNA”.

„Am adoptat o ordonanță de urgență care optimizează managementul, structura și organizarea DIICOT. Prevederile din ordonanță care aduc un plus de valoare activității DIICOT se referă cu specificitate la întărirea și la eficientizarea funcției de conducere a Direcției, la îmbunătățirea organizării interne, aceasta într-un cadru mai amplu, a unei discuții pe agenda europeană care din păcate cuprinde din ce în ce mai mult chestiuni legate de combaterea fenomenului terorist, al criminalității organizate, care de cele mai multe ori finanțează acest fenomen”, a afirmat Raluca Prună, într-un briefing la Palatul Victoria.

Potrivit acesteia, prin ordonanța adoptată s-a urmărit de asemenea „o creștere a eficacității urmăririi penale prin consolidarea unei capacități de efectuare a investigațiilor financiare și prin completarea personalului Direcției cu lucrători de poliție judiciară”.

Citeşte şi: Raluca Prună: Discuţiile despre legea răspunderii magistratului, un atac direct şi nenuanţat la independenţa justiţiei

DailyBusiness
Marcel Ciolacu: „Am ales ordinea și nu haosul. România trebuie să aibă un președinte care are deja o majoritate parlamentară”
Spynews
Cum arată cel mai elegant oraș din Europa! Se află în Portugalia și are o frumusețe aparte
Bzi.ro
Anca Serea și-a făcut de cap, alături de fiica ei, în club! S-au dezlănţuit în club până-n zori!
Fanatik.ro
De ce se oprește telefonul fără motiv, chiar dacă are baterie. Ce se întâmplă cu dispozitivul tău, de fapt
Capital.ro
Călin Georgescu va conduce România. Oamenii NU e nevoie să-l voteze. Planul lui Simion
Playtech.ro
Ce joburi a avut George Simion până să devină politician. De ce a fost șomer până la 26 de ani
DailyBusiness
Litoralul pentru toţi 2025. Ce prețuri sunt la cazări și care sunt stațiunile în care pot pleca românii
Adevarul
Puterea reală a președintelui României: ce spune Constituția
wowbiz.ro
Primul tur al alegerilor prezidențiale se poate contesta la CCR. Informații de ultimă oră
Spynews
Oksana Ionașcu, mesaj subtil pentru Cezar Ionașcu?!: ”Să fii în viața mea este un privilegiu” | VIDEO
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Evz.ro
Investiție colosală. O nouă fabrică în România creează sute de locuri de muncă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Campioana olimpică se iubeşte cu colega ei, mai tânără cu 8 ani: „Suntem un cuplu!”
kanald.ro
E oficial! Când începe vacanța de vară a elevilor în 2025 și cât durează, de fapt
Cancan.ro
Județul în care George Simion a luat mai mult de jumătate din voturi. Surpriză! Cine s-a născut aici
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Dispare numerarul? UE impune restricții. Ce se va întâmpla cu banii cash
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
VIDEO Diana Șoșoacă i-a votat pe Corneliu Zelea Codreanu și Nicolae Ceaușescu la prezidențiale: „Puteți să îmi dați amendă cât vreți”
Decizia luată de Victor Ponta după ce a ieșit pe locul 4 la alegerile prezidențiale.
MediaFlux
Criză majoră la vârful PSD: Se cere plecarea lui Ciolacu și a întregii echipe din conducere. Cine i-ar lua locul
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
România, campioană la muncă în weekend. Câți români nu au liber sâmbăta și duminica