Răzbunare din dragoste. Un elev de 14 ani şi-a bătut colegul din cauza unei fete VIDEO

Un elev de 13 ani a fost băgat în spital de un coleg. Agresorul era nervos pentru că iubita l-a părăsit pentru victimă. Aşa că, tânărul a vrut să-i dea o lecţie adversarului în dragoste, informează România TV.

18 nov. 2013, 21:51
Răzbunare din dragoste. Un elev de 14 ani şi-a bătut colegul din cauza unei fete VIDEO

Bătaia cruntă a avut loc în apropierea unei şcoli din Buzău. Un elev de clasa a 8-a era nervos pe un coleg cu un an mai mic care îi furase iubita. După ore şi-a aşteptat adversarul şi a vrut să-i dea o lecţie de faţă cu mai mulţi copii. Numai că l-a lovit atât de tare încât băiatul de 13 ani a căzut cu capul de ciment.

„M-au sunat, veniţi repede că băiatul dvs. are o hemoragie puternică la nas. A fost bătut de un băiat. A pierdut foarte mult sânge. El a picat inconştient, nu s-a mai ridicat cu capul de pe treptele alea unde a picat”, a spus mama băiatului bătut.

Colegii şi trecătorii au sunat după ajutor, iar elevul bătut a fost dus de urgenţă la spital. El a avut nevoie de operaţie.

„A fost internat pe Secţia ORL a Spitalului Judetean şi diagnosticat cu fractură de piramidă nazală care a necesitat o intervenţie cirurgicală”, a declarat Adriana Bratosin, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău.

Chiar dacă bătaia a avut loc în afara şcolii, elevul bătăuş va avea nota scăzută la purtare.

„Am vorbit şi cu părinţii elevului de clasa a 8-a. Au fost înştiinţaţi că fapta este gravă şi că urmează să primească mustrare scrisă şi automat scăderea notei la purtare. Este elev în clasa a 8-a şi până acum nu au fost incidente, nu a fost agresiv, nu a fost implicat în niciun conflict”, a precizat Mihaela Chiriac, directorul şcolii.

Poliţia a demarat o anchetă, iar părinţii elevului bătut au anunţat că vor depune plângere.

Citeşte şi Focuri de armă la un liceu din Statele Unite: Trei elevi, împuşcaţi din răzbunare