Răzvan Burleanu, despre grupa României la EURO 2019: „Sper să avem şi la seniori asftel de dueluri”

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, vineri, că pentru naţionala de tineret grupa de la Campionatul European din 2019 va fi una dificilă, cu adversare care sunt “forţe ale Europei”. El a precizat că speră ca pe viitor şi prima reprezentativă să aibă astfel de adversare.
Filip Stan
23 nov. 2018, 19:05
Răzvan Burleanu, despre grupa României la EURO 2019:

Este o grupă foarte dificilă, întâlnim forţe ale Europei, sperăm ca pe viitor să ne duelam cu ei şi la seniori la turnee finale. Obiectivul nostru nu e doar să participăm. Ne dorim să realizăm lucruri frumoase la vară în Italia. Revenim după 20 de ani la un turneu final U21 şi avem speranţe că viitoarele generaţii vor ajunge şi ele aici. Am avut un an foarte bun la juniori, U17 şi U19 s-au calificat la Turul de Elită şi ele. Înseamnă că avem cluburi care au început să investească în viitor„, a spus Răzvan Burleanu.

TRAGERE LA SORTI EURO 2020. România îşi află grupa din preliminariile pentru EURO 2020 LIVE STREAM VIDEO ONLINE PRO X

Reprezentativa under 21 a României va evolua în grupă cu Anglia, Franţa şi Croaţia, la Campionatul European din 2019, conform tragerii la sorţi care a avut loc, vineri, la Bologna.

Citeşte şi Mirel Rădoi, prima reacţie după ce a aflat că România a picat în grupa morţii la EURO 2019. Care e strategia selecţionerului

Campionatul European se va disputa în perioada 16-30 iunie 2019, în cinci oraşe din Italia şi în San Marino. Din cele trei grupe se vor califica în semifinale câştigătoarele şi cea mai bună ocupantă a locurilor secunde.

Naţionala de tineret a obţinut luna trecută prima calificare după mai bine de 20 de ani la un turneu final al Campionatului European Under 21. România a mai participat o dată la CE Under 21, în 1998, când a organizat turneul final şi a ocupat locul 8, ultimul.

DailyBusiness
Bani cu măsură din partea Ministerului Educației. Bursele elevilor și studenților se schimbă radical
Spynews
Alina Sorescu, profund afectată de o declarație a fostului soț, Alexandru Ciucu. Cât de deranjată a fost cântăreața: „El pleca des”
Bzi.ro
Declarații răscolitoare despre Mihai Leu. Amănunte neștiute au ieșit la iveală
Fanatik.ro
Vlad Pascu s-a panicat și își joacă ultima carte: ”Nu era atât de drogat”. Cererea bizară care îi putea aduce o pedeapsă mai mică
Capital.ro
Se schimbă legea pentru șoferii pensionari în România. Restricție la permisul de conducere
Playtech.ro
Schimbări uriașe la sănătate. Ce români pot pierde calitatea de asigurat și ce modificări apar la contribuții
DailyBusiness
Benzina şi motorina se vor scumpi masiv de la 1 august. Cât va costa un plin după majorarea accizelor
Adevarul
Momentul în care o clădire din centrul Teheranului este spulberată de o rachetă lansată de armata israeliană
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Ingredientul de 2 lei pe care trebuie să îl adaugi în cartofii la cuptor pentru a fi crocanți la exterior. Bucătarii profesioniști folosesc acest truc
Spynews
Cod galben de caniculă în România! 15 județe se topesc în orele următoare sub temperaturi extreme | HARTA
Evz.ro
Corupția, o constantă a comunismului românesc
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
kanald.ro
Ce a făcut Mihai Leu atunci când a aflat că are cancer. Campionul a sperat până în ultima clipă că va învinge boala
Cancan.ro
Detaliul ȘOCANT găsit în telefonul italianului ucis de urs, pe Transfăgărășan. Anchetatorii au rămas uluiți!
Playsport.ro
De ce a ajuns România datoare și fără bani? „Totul a început din 2016, când politica fiscală s-a...
Capital.ro
A murit cel mai mare actor. Maestrul a decedat în urma unui stop cardiac. O voce inconfundabilă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
stirilekanald.ro
VIDEO Un bărbat a fost ucis de urs, pe Transfăgărășan. Animalul l-a târât zeci de metri într-o râpă. Imagini terifiante cu cadavrul victimei
Irinel Popescu, medicul care l-a tratat pe Mihai Leu, dezvăluiri despre ultimele clipe din viața sportivului: ”În final, a cedat și inima”
MediaFlux
Scoți bani de la bancomat? Urmează o nouă schimbare majoră
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ionel, viermele de primărie care vrea să ”șteargă” realitatea și presa