Regele saudit şi prinţul moştenitor i-au primit pe fiul şi fratele jurnalistului Jamal Khashoggi

Regele saudit Salman şi prinţul moştenitor Mohammed bin Salman au primit familia jurnalistului Jamal Khashoggi, ucis în consulatul saudit la Istanbul pe 2 octombrie, căreia i-au transmis condoleanţe.
Iulian Tudor
23 oct. 2018, 16:53
Regele saudit şi prinţul moştenitor i-au primit pe fiul şi fratele jurnalistului Jamal Khashoggi

Familia regală i-a primit marţi pe fiul jurnalistului, Salah, şi pe fratele acestuia, Sahel, la Palatul Yamama, la Riad. Lui Salah i s-a impus anul trecut interdicţia de a călători, a declarat, sub protecţia anonimatului, de frica unor represalii, un prieten al familiei Khashoggi pentru AP.

Prinţul Mohammed bin Salman, supranumit ”MBS”, este supus unor presiuni tot mai mari, în contextul în care este suspectat că a ordonat asasinarea lui Jamal Khashoggi, un criric al regimului şi disident, sau că cel puţin a ştiut despre ea. Autorităţile saudite au anunţat că au arestat 18 suspecţi şi au demis oficiali de rang înalt, informează news.ro.

MBS a apărut, marţi după-amiaza, scurt timp, la un forum, alături de regele Iordaniei Abdullah al II-lea, însă nu a făcut vreo declaraţie. Potrivit NYT, prinţul moştenitor a fost primit cu urale în picioare.

Pe de altă parte, Suedia şi Danemarca au reacţionat după ce preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat Arabia Saudită marţi, într-un discurs susţinut în Parlamentul turc, de asasinarea premeditată a jurnalistului. ”Pare foarte credibil că acolo s-a întâmplat ceva teribil, ceva oribil”, a apreciat premierul în exerciţiu suedez Stefan Lofven. Lofven s-a abţinut să facă alte comentarii, potrivit agenţiei suedeze de ştiri TT.

Citeşte şi Preşedintele Erdogan susţine că sunt probe privind o ucidere „planificată” în cazul jurnalistului saudit

Ministrul danez de Externe Anders Samuelsen l-a convocat pe ambasadorul saudit şi a anunţat că întâlnirea va avea loc ”cât mai curând posibil”. ”Există în continuare multe probleme neclare, iar eu cred că este corect să-i dăm ambasadorului posibilitatea să se explice”, a declarat el. Samuelsen a anunţat că Danemarca nu participă în mod oficial la o conferinţă pe tema investiţiilor în Arabia Saudită, ca o ”consecinţă naturală a situaţiei actuale”, potrivit news.ro.

Pe de altă parte, directoarea Agenţiei Centrale americane de Informaţii (CIA) Gina Haspel se află în Turcia, pentru a examina cazul jurnalistului Jamal Khashoggi. Haspel se află în Turcia la o zi după ce preşedintele american Donald Trump a declarat că nu este ”satisfăcut” de explicaţia Riadului cu privire la moartea jurmalistului, în urmă cu trei săptămâni, în consulatul saudit de la Istanbul.

Riadul a anunţat că acesta a murit într-o ”încăierare”, însă oficiali turci au declarat că jurnalistul, în vârstă de 59 de ani, un colaborator la Washington Post, a fost ucis de o echipă de 15 saudiţi, potrivit news.ro.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că vrea ca Arabia Saudită să permită ca cei 18 suspecţi pe care i-a reţinut în legătură cu uciderea jurnalistului să fie judecaţi la Istanbul.

Spynews
Tzancă Uraganu, gest impresionant în memoria lui Lucas. Ce decizie a luat în carieră, pentru nepoțelul său, care a murit: ”Am promis” / FOTO
Bzi.ro
Andreea Bostănică, despre presupusul iubit arab: „Lăsați să vă cucerească frumos!”
Fanatik.ro
Planta pe care să o pui în ciorba de văcuță ca să îi dea cea mai bună aromă. Vei impresiona pe toată lumea cu mâncarea ta
Capital.ro
Ungurii sunt la ANI LUMINĂ de România. Planul conceput la BUDAPESTA este total fără precedent
Playtech.ro
Îţi mai aduci aminte de Pamela din Dallas? Era o divă HOT, toată lumea o invidia. Acum o mai recunoşti?
DailyBusiness
Inedit! Locul din România în care o casă se vinde cu 250 de euro
Adevarul
Povestea șocantă a deţinutului politic „nereeducat“ în temniţele comuniste. Grigore Caraza a murit ucis de un cerşetor
Spynews
Hidrologii, anunț de ultimă oră! Pericol de inundații în mai multe județe din țară. A fost emis un cod galben de viituri / FOTO
Spynews
EXCLUSIV! Fostul iubit al Cristinei Pucean, acuzații extrem de grave la adresa dansatoarei și a familiei ei! Bărbatul susține că a fost păcălit și își vrea banii înapoi! Declarații pentru Spynews.ro!
Evz.ro
Serviciul militar obligatoriu. Legea va fi adoptată după alegeri
Impact.ro
Te CRUCEȘTI! Cum arată divele din showbiz FĂRĂ MACHIAJ! Unele sunt HORROR
Prosport.ro
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
wowbiz.ro
Explicația halucinantă pe care a dat-o unchiul Mariei pentru ce i-a făcut micuței de doar 8 ani, după ce a fost prins
Cancan.ro
Ce au pățit acești constănțeni, după ce au trecut granița cu Bulgaria ca să-și cumpere țigări cu 14 lei pachetul
Playsport.ro
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
kanald.ro
Au apărut cireșele și căpșunile românești, de la micii producători! Cat costă kilogramul în piețele din România
Capital.ro
ORDINUL a fost dat deja în Europa. Regulile care vor fi OBLIGATORII și în România
StirileBZI
Produse din ciocolată și biscuiţi, vândute mai scump în România! Amendă de 337,5 milioane de euro
Prosport.ro
FOTO. Ups! Mădălina Ghenea s-a urcat pe masă și rochia a lăsat la vedere mult prea mult!
stirilekanald.ro
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur" Iosif Rotariu, la vârsta de 60 de ani
substantial.ro
Descoperă rețeta tradițională a Plăcintei cu Carne: Secretele unui gust autentic și savuros
MediaFlux
CREȘTERE de 80% la PENSII pentru 3 milioane de românii. Șeful Casei de Pensii spune CINE se ÎNCADREAZĂ
Shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'