REVOLUŢIE în relaţiile dintre Administraţie şi administraţi. Cetăţenii au DREPTUL de a GREŞI în relaţia cu Guvernul

Deputaţii din Adunarea Naţională a Franţei au adoptat, marţi seară, un articol dintr-o nouă lege care le va da cetăţenilor dreptul de a face greşeli în relaţie cu guvernul, fără a fi sancţionaţi la prima abatere.
Iulian Tudor
24 ian. 2018, 09:22
REVOLUŢIE în relaţiile dintre Administraţie şi administraţi. Cetăţenii au DREPTUL de a GREŞI în relaţia cu Guvernul

Potrivit guvernului, acest articol este „piatra de temelie” pentru o lege dedicată „unui stat aflat în serviciul unei societăţi demne de încredere”.

Această lege face parte din reformele pe care preşedintele Emmanuel Macron le-a promis în perioada campaniei sale electorale, astfel încât cetăţenilor să li se permită să acţioneze greşit, dar cu bună-credinţă, în relaţiile cu autorităţile, fără să rişte să fie sancţionaţi la prima abatere.

În acest fel, administraţia va fi cea care va trebui să dovedească faptul că un cetăţean a acţionat cu rea-credinţă, potrivit news.ro

„Este o revoluţie în relaţiile dintre administraţie şi administraţi, a scris Gérald Darmanin, ministrul însărcinat cu Acţiunea şi Conturile publice, pe contul său de Twitter.

Parlamentarii vor trebui să analizeze zeci de alte articole din proiectul de lege privind extinderea dreptului de a face greşeli. Acest drept nu fi acordat în mai multe cazuri, precum domeniul sănătăţii publice, potrivit news.ro

Proiectul de lege se referă la diverse subiecte, de la modificarea procedurilor pentru obţinerea unui acord de instalare a unor ferme eoliene marine, la posibilitatea de a face donaţii către biserici prin SMS.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Ion Țiriac nu se uită la bani. Pe ce cheltuie miliardarul român 125.000 de euro în fiecare an: „E cam indecent, nu?”
Capital.ro
Tragedie în lumea muzicii românești. Direcția 5 e în doliu. S-a stins membrul formației: Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet!
Playtech.ro
La cât trebuie să setezi centrala în funcție de câte grade sunt afară. Ghid complet pentru +10, 0, -5, -10 grade
Adevarul
Un cetățean indian s-a predat ucrainenilor după doar trei zile pe front. Cum a fost recrutat
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
O tânără a fost găsită fără suflare în camera unui hotel din Bali. Turista de 27 de ani consuma doar fructe crude și ajunsese la 22 de kilograme
Cancan.ro
Piedone a spus adevărul: Care este singurul parizer sănătos din comerț, de fapt, potrivit fostului șef ANPC
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
19.000 de locuri de muncă pentru absolvenți. Cele mai bune oferte pentru tineri
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar