REZULTATE EVALUARE 2019 EDU.RO. Ecaterina Andronescu: „M-am asigurat personal că nu sunt subiecte grele”

REZULTATE EVALUARE 2019 EDU.RO. Ministrul Educației a declarat că s-a implicat în subiectele de la Evaluarea Națională. Ecaterina Andronescu a spus într-un interviu pentru Kanal D că „s-a asigurat” că subiectele „nu au un grad de dificultate foarte mare”. În același interviu, Andronescu a spus că așteaptă ca „rezultatele măcar să-i mulțumească pe ei și pe părinții lor” (n.r. pe elevi). Rezultatele sunt afișate pe edu.ro și pe RomaniaTV.net.

RomaniaTV.net
25 iun. 2019, 07:55
REZULTATE EVALUARE 2019 EDU.RO. Ecaterina Andronescu: „M-am asigurat personal că nu sunt subiecte grele”

REZULTATE EVALUARE 2019 EDU.RO. În plin examen de Evaluare Națională de clasa a VIII-a ministrul Educației vorbește despre cum s-a implicat în subiectele pentru probele scrise. Aceasta a declarat că a vorbit cu profesorii care au făcut subiectele și că s-a asigurat de o serie de aspecte, printre care și de faptul că nu subiectele nu au un grad de dificultate prea mare.

REZULTATE CAPACITATE 2019. Cum se notează lucrările. Reguli CONTESTAŢII EVALUARE NAŢIONALĂ 2019

„M-am uitat pe subiecte și, înainte de a mă uita pe ele, m-am asigurat de la cei care au elaborat aceste subiecte, m-am asigurat că ele respectă programa școlară, pentru că nu este normal să evaluam din ceva ce ei (n.r. elevii) nu au avut în programa școlară. M-am asigurat că sunt exprimate suficient de clar pentru a fi înțelese și m-am asigurat, de asemenea, că nu au un grad de dificultate foarte ridicat. M-am asigurat, de asemenea, de faptul că profesorii care au elaborat aceste subiecte lucrează cu elevii din gimnaziu, ca urmare cunosc resursa umană care se află în examen”, a declarat Ecaterina Andronescu.

Cât despre rezultatele de la Evaluarea Națională, ministrul Andronescu a spus că „așteaptă” sa fie mai bune ca anul trecut. „Aștept să fie rezultatele care măcar să-i mulțumească pe ei și pe părinții lor și să nu ne mai întoarcem să ne uităm la rezultatele de anul trecut care au fost total nemulțumitoare”, a mai spus Andronescu.

Nu este prima dată când Andronescu vorbește deschis de implicarea sa în modul de formulare și alcătuire a subiectelor pentru examene. În aprilie, după simulările de la Evaluarea Națională, Ecaterina Andronescu a declarat că se va implica în formularea viitoarelor subiecte. „întâi aș vrea să aud pe cei care au făcut aceste subiecte”, a sus Ecaterina Andronescu la acea vreme. Aceasta a declarat că va avea o discuție cu reprezentanții CNEE, cei care fac subiectele pentru toate examenele naționale, astfel încât „lucrurile să intre în normal”.

„Vreau să discut cu ei. Subiectele trebuie să fie la nivelul modului în care am predat și la nivelul cerut de programă, nu prin abordarea unor subiecte de acest fel, să-i împing pe părinți să se ducă să ia meditații pentru că altfel nu fac față copiii lor programei la oricare dintre discipline, despre oricare am discuta”, a încheiat Andronescu.