Român arestat în Spania, după ce a ţinut ca sclavi 70 de compatrioţi

70 de români au fost ţinuţi sclavi de un conaţional în Spania. Copii, bărbaţi şi femei, ademeniţi cu promisiuni în ţara iberică, au ajuns să lucreze câte 15 ore pe zi pentru o fermă din estul Spaniei.

09 iun. 2015, 09:12
Român arestat în Spania, după ce a ţinut ca sclavi 70 de compatrioţi

Deşi îi caza într-o clădire dezafectată, folosită pentru depozitarea legumelor culese, românul arestat le cerea conaţionalilor săi chirie câte 80 de euro pe lună.

După ce munceau până cădeau laţi, românii erau şi deposadaţi de banii câştigaţi. Cel care îi păcălise să vină în Spania le lua puţinii bani, ameninţându-i cu moartea, potrivit România TV.

Patronul fermei spaniole spune că nu ştia nimic despre condiţiile inumane în care trăiau românii.

Bărbatul arestat, care are deja antecedente penale, este acuzat de trafic de persoane cu scopul de a le exploata, fals în acte şi furt prin violenţă şi intimidare.