ROMÂNIA, meci dramatic la Europenele de handbal. A fost egalată în ultimele secunde de Danemarca

Naţionala feminină de handbal a României a terminat la egalitate cu formaţia Danemarcei, 29-29 (16-12), marţi seara, la Debrecen, în Grupa B a Campionatului European din Ungaria şi Croaţia - EURO 2014, după ce a primit gol în ultimele secunde de joc.
Daniel Spătaru
09 dec. 2014, 19:18
ROMÂNIA, meci dramatic la Europenele de handbal. A fost egalată în ultimele secunde de Danemarca

România, cu Adriana Ţăcălie şi Cristina Neagu în mare formă, a făcut un meci foarte bun, mai ales în prima repriză, dar a cedat pas cu pas şi nu a reuşit să gestioneze un final care i-a părut favorabil, scăpând printre degete o victorie foarte importantă.

Citeşte şi EURO 2014: Dezastru la debut pentru naţionala de handbal a României

Debutul jocului a fost excelent pentru tricolore, care conduceau cu 4-0 în minutul 5. Danemarca a revenit în joc, dar echipa antrenată de Gheorghe Tadici a păstrat un avans de două-trei goluri pe tabelă, iar la pauză avansul era de patru goluri, 16-12, după ce ecartul maxim a fost de cinci (16-11, 26).

În repriza secundă, România a început să cedeze teren, apărarea nu s-a mai ridicat la nivelul din prima parte şi Danemarca a reuşit egalarea în minutul 40 (20-20), după trei goluri consecutive. Tricolorele şi-au revenit, s-au desprins la 23-20 (44), dar au făcut iar pasul înapoi, primind patru goluri la rând, astfel că echipa noastră s-a trezit condusă, 23-24 (51). După momente de echilibru, trei goluri ale formaţiei noastre au dus scorul de la 25-26 (54) la 28-26 (57). România a condus cu 29-27 când mai erau două minute de joc, dar nu a reuşit să reziste până la final, primind două goluri.

România a pierdut-o în prima repriză pe extrema dreapta Ada Nechita, care s-a accidentat la mâna dreaptă. Primele trei clasate din această grupă se califică în grupele principale la Campionatele Europene de handbal.

Echipa MJ V E Î GM GP Dif Pct
 Danemarca 2 1 1 0 61 52 +9 3
 Norvegia 1 1 0 0 27 19 +8 2
 Romania 2 0 1 1 48 56 −8 1
 Ucraina 1 0 0 1 23 32 −9 0

Spynews
Crimă înfiorătoare în Arad. Un bărbat și-a ucis cu sânge rece soția, după care și-a pus capăt zilelelor. Cei doi au fost găsiți de fiul lor: „Tati a omorât-o pe mami” / FOTO
Bzi.ro
Lupta dintre Zanni și Iancu Sterp se mută în ring? Ar trebui să se bată într-o gală RXF
Fanatik.ro
Ce conține pate Ardealul cu fainoșag. Multor români le place gustul lui, puțini citesc eticheta
Capital.ro
Se fac verificări chiar LA GRANIȚA cu România. Decizia se aplică de mâine, 16 IUNIE
Playtech.ro
Mădălina Ghenea, apariție de Playboy. Niciodată NU a fost atât de îndrăzneață
DailyBusiness
Vești bune pentru pensionari! Începe distribuirea biletelor de tratament
Adevarul
România a intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare paradă moto din lume. Nu mai puțin de 3.722 motocicliști au participat la parada de pe ruta Pitești-Mioveni FOTO VIDEO
Spynews
Anunț de ultimă oră! Val de aer tropical în România! Temperaturi caniculare în țară, după furtuni
Spynews
Bianca Iordache a fost externată! Bruneta și fetița ei au ajuns acasă după naștere. Imagine emoționantă / FOTO
Evz.ro
Visul oricărei gospodine. Lingura inteligentă, lansată oficial
Impact.ro
Antonia, apariție INCENDIARĂ la plajă! Costumul de baie MINUSCUL a lăsat tot la vedere ...
Prosport.ro
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini incendiare în costum de baie
wowbiz.ro
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Cancan.ro
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Playsport.ro
INCREDIBIL! Vedeta din România a fost îngrozită de ceea ce a trăit în America! "Urăsc țara asta". A filmat un atac armat și a postat imaginile
kanald.ro
„Tati a omorât-o pe mami” Crimă înfiorătoare în Arad! Un bărbat în vârstă de 77 de ani și-a ucis soția, iar apoi s-a sinucis
Capital.ro
S-a schimbat legea pentru cei cu PERMIS de conducere. REGULI NOI pentru absolut toți șoferii
StirileBZI
Astăzi, intră banii pe cardurile de alimente! Ce români vor primi 250 de lei
Prosport.ro
FOTO. Mariana Bitang, transformare fizică uluitoare: cu greu a mai putut fi recunoscută! Cum arată doamna gimnasticii românești la 62 de ani
stirilekanald.ro
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
substantial.ro
Luminiţa Odobescu la Summitul pentru Pace: Comunitatea Internaţională trebuie să Sprijine Ucraina
MediaFlux
AMENZI de 10.000 DE LEI dacă STAI LA BLOC
Shtiu.ro
Top 3 țări cu cei mai proști locuitori. Îi trimiți după apă, vin cu pâine! Pe ce loc sunt românii?