România, în topul ţărilor cu cel mai mare număr de procese la CEDO

România se află pe locul al treilea în ierarhia statelor care au cel mai mare număr de procese la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în care se constată cel puțin o încălcare a Convenției europene a drepturilor omului.
Iulian Tudor
28 ian. 2016, 16:43
România, în topul ţărilor cu cel mai mare număr de procese la CEDO

Președintele Curții, Guido Raimondi, a trecut în revistă, în cadrul conferinței de presă anuale, activitatea desfășurată în anul 2015 și a apreciat situația ca fiind în general satisfăcătoare, cazurile cu un singur judecător fiind practic eliminate, potrivit unui comunicat difuzat joi de CEDO.

Citeşte şi: România, condamnată de CEDO pentru încălcarea prezumţiei de nevinovăţie în cazul Mihăileşti

Până la sfârșitul anului 2015 numărul de cazuri rămase nesoluționate a fost de 64.850, o scădere de 7 % în comparație cu finalul anului 2014, când erau 69.900 de solicitări în așteptare, scrie Agerpres.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a publicat de asemenea raportul de activitate anuală și statisticile pentru 2015. Statele cu cel mai mare număr de procese în care se constată cel puțin o încălcare a Convenției sunt Rusia (109 procese) Turcia (79), România (72), Ucraina (50), Grecia (43) și Ungaria (42).

La 31 decembrie 2015, majoritatea cazurilor rămase nesoluționate erau împotriva Ucrainei (21,4%), Rusiei (14,2 %), Turciei (13.0%) și Italiei (11,6%). Jumătate dintre cazurile prioritare au vizat Ungaria sau Rusia.

Președintele CEDO a subliniat că trebuie depuse eforturi considerabile și este necesară cooperarea apropiată cu statele membre, în spiritul ‘responsabilității împărtășite’. Președintele Raimondi a subliniat necesitatea ca fiecare stat membru să se asigure că problemele endemice sunt soluționate mai degrabă la nivel intern, decât să fie aduse în fața CEDO.

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
Casa Alinei Pușcaș s-a inundat! Prezentatoarea a golit apa cu gălețile: ”Nu am mai trăit așa ceva”
Fanatik.ro
Povestea lui Radu Mărginean, fotbalistul care a murit fulgerător la 43 de ani. Care a fost meciul carierei, ce mare fotbalist i-a fost model și pe cine ar fi vrut finanțator la UTA
Capital.ro
Restricții privind accesul copiilor la rețelele sociale în întreaga UE. Anunțul este așteptat în septembrie
Playtech.ro
Câţi bani primeşte un medic de familie la sat? Multe localităţi din România nu au doctori
Adevarul
Atunci când iadul s-a pogorât pe Pământ. Unul dintre cele mai terifiante cazuri de posedare din istorie, rămas deocamdată un mister științific
wowbiz.ro
Răsturnare șoc în cazul morții lui Radu Mărginean. Ce s-a descoperit la necropsie. Raportul medico-legal a fost finalizat
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
Dinamo încearcă să dea lovitura verii în SuperLiga! ”Câinii” negociază transferul fotbalistului de 2.000.000 de euro
MediaFlux
ANSVSA intră tare în benzinării. A plouat cu amenzi. Ce nereguli au găsit inspectorii
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?