Românii vor mânca 30 de milioane de mici în vacanţa de 1 Mai

Românii sunt recunoscuți drept mari consumatori de mici, mai ales în perioada verii, însă apogeul vânzărilor îl reprezintă minivacanța de 1 Mai, când pe parcursul a 2-3 zile vânzările ajung și la 1.500 de tone, astfel că pe grătare "sfârâie" numai în aceste zile peste 30 de milioane de mititei.
Iulian Tudor
28 apr. 2017, 06:08
Românii vor mânca 30 de milioane de mici în vacanţa de 1 Mai

„Pentru a răspunde cerințelor consumatorilor privind produsele devenite deja tradiționale pentru 1 Mai, estimăm vânzări în zilele care urmează de la fiecare procesator de mici în parte care pot ajunge la 30 și 100 de tone. Pe ansamblu, se estimează comercializarea a 1.200—1.500 tone de mici, poate și mai mult, dacă vremea va fi prielnică pentru activitățile în aer liber. Pentru unii procesatori, în aceste zile creșterea producției poate atinge 30% din producția de mici dintr-o lună obișnuită. Dacă ne gândim că micul are, în medie, 40 de grame, se poate ajunge la un număr impresionant, respectiv în jurul cifrei de 30 de milioane de mici numai în minivacanța de 1 mai”, a declarat pentru Agerpres Dana Tănase, director executiv la Asociației Române a Cărnii (ARC).

De asemenea, reprezentantul procesatorilor afirmă că micii tradiționali românești iau și calea exportului, într-un procent de 5-10% din producție, mai ales în Italia sau Spania, unde sunt comunități de români.

În acest context, Asociația Română a Cărnii (ARC) intenționează să demareze procedurile pentru obținerea protecției europene pentru micul tradițional românesc, un produs care a dobândit, deja, notorietate și pe piața europeană.

„În urma discuțiilor pe care le-am avut cu reprezentanții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale privind înregistrarea produselor românești în sistemele de calitate la nivel european, care asigură păstrarea tradițiilor și conferă produselor valoare adăugată, am identificat o serie de produse din carne al căror caracter tradițional poate fi demonstrat prin rețete vechi de 30 ani și care ar putea fi înregistrate ca specialități tradiționale garantate (STG). Dintre acestea, putem enumera: micii, cârnații cabanoși, cotletul haiducesc, dar și diverse sortimente de salamuri. Urmează ca în perioada următoare să evaluăm care sunt sortimentele cu impact asupra consumatorului, care pot aduce plus valoare procesatorilor și să începem procedura de înregistrare”, a subliniat Dana Tănase.

Potrivit datelor statistice, în România, anual se consumă între 20.000 și 25.000 de tone de mici, ceea ce înseamnă că pe mesele românilor ajung în jur de 440 de milioane de mici, anual. Raportat la populația activă, reiese că un român mănâncă în medie 40 de mici pe an, dar într-o singură zi, cum este cea de 1 Mai, românul consumă mici cât pentru o lună întreagă.

România are protejate la nivelul Uniunii Europene patru produse tradiționale, din care trei au obținut Indicație Geografică Protejată (IGP), respectiv Magiunul de Topoloveni, Salamul de Sibiu și Novacul afumat din Țara Bârsei, în timp ce Telemeaua de Ibănești a fost înregistrată ca produs cu Denumire de Origine Protejată (DOP). Până la această dată, România nu are niciun produs tradițional românesc înregistrat ca specialitate tradițională garantată.

La nivel național există în jur de 500 de produse tradiționale înregistrate la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
De ce nu apare niciodată în public sora lui Lamine Yamal. Ce se întâmplă, de fapt, cu Baraa
Capital.ro
Pensie 2026. Actele care pot aduce bani în plus chiar și după pensionare. Când se poate cere recalcularea
Playtech.ro
Cum poți deveni asigurat la sănătate dacă nu ai un loc de muncă. Cât trebuie să plătești pentru CASS
Adevarul
Șeful Ryanair neagă faptul că un bărbat ar fi fost aspirat pe geamul spart al unui avion: „Aceste afirmații sunt lipsite de sens”
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
500.000 de euro pentru Dan Petrescu! Omul de afaceri era disperat să-l aducă la echipă. Victor Becali: ”Băi, ești nebun?”
MediaFlux
ANAF începe să emită deciziile de impunere pentru o categorie de români. Cine trebuie să se prezinte la unitatea fiscală începând de luni, 27 iulie
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România