Rovana Plumb, singura candidatură la şefia Consilului Naţional al PSD

Vicepreşedintele PSD, Rovana Plumb, a rămas singura candidatură la şefia Consilului Naţional al PSD, în urma şedinţei de luni a Biroului Permanent Naţional al partidului.
Ionela Marcu
16 mart. 2015, 11:23
Rovana Plumb, singura candidatură la şefia Consilului Naţional al PSD

Biroul Permanent Național al PSD a aprobat luni dosarul de candidatură al Rovanei Plumb la funcția de președinte al Consiliului Național, care se va reuni pe 20 și 21 martie, a anunțat la finalul ședinței BPN președintele partidului, Victor Ponta.

„A fost aprobat programul Consiliului Național — vineri și sâmbătă, dosarul de candidatură al doamnei Rovana Plumb pentru funcția de președinte al CN și atelierele de dezbateri pe fiecare dintre temele care formează obiectul de interes al Consiliului Național”, a precizat Ponta, într-o conferință de presă.

Membrii BPN au fost informați, pe de altă parte, despre stadiul colaborării în ceea ce privește legile electorale.

„După cum știți, cele referitoare la alegerile locale — proiectul s-a finalizat. De asemenea, se află în fază avansată și proiectul privind alegerea Parlamentului și finanțarea partidelor. Acum comisia este condusă de deputatul PNL Mihai Voicu, dar deciziile s-au luat cu majoritatea de două treimi prevăzute în regulament. Și, din punctul de vedere al PSD, pot intra în dezbaterile plenului cât mai curând, în așa fel încât, până la finalul sesiunii parlamentare, să avem adoptate legile electorale ca să poată fi aplicate în 2016 la alegerile locale și parlamentare„, a detaliat premierul.

Victor Ponta a reafirmat punctul de vedere al PSD din Comisia de revizuire a Constituției. „Mâine (marți — n.r.) are loc o nouă reuniune a Comisiei pentru revizuirea Constituției. Punctul de vedere al PSD este foarte clar: toate propunerile pe care le-a făcut USL în comisie, mai puțin cele pe care CCR sau Comisia de la Veneția le-au respins, sunt valide și suntem gata să le votăm. PNL și-a desemnat oamenii în comisie, acum au spus că au niște amendamente dacă vin cu ele, le discutăm”, a completat președintele PSD.

CITEŞTE ŞI Victor Ponta: Cei care au calitatea de INCULPAT să nu mai ocupe funcţii numite în Guvern sau Parlament

Rovana Plumb şi-a anunţat candidatura la şefia Consilului Naţional al PSD în urmă cu o săptămână.

 „Sunt onorată de propunerea colegilor și voi răspunde că da – voi candida la președinția Consiliului Național al PSD. Vreau să fiu o voce puternică în PSD și pe scena publică. Am convingerea că putem pune în aplicare un proiect de reformă a PSD, util societății românești în ansamblul ei. Vreau să fac echipă cu Victor Ponta pentru un nou proiect de succes al PSD”, spunea Rovana Plumb.

Anunțul oficial a fost făcut în cadrul evenimentului Primăvara Social Democrată, organizat de OFSD cu ocazia lansării „Pactului pentru demnitatea femeii”, un document cu propuneri de acțiuni pentru îmbunătățirea statutului și vieții femei românce.

Consiliul Naţional al PSD va avea loc în zilele de 20-21 martie.

Spynews
Superexclusivitate! Primele imagini cu Nick Radoi! Milionarul a ajuns în România după 2 ani / VIDEO
Bzi.ro
Lupta dintre Zanni și Iancu Sterp se mută în ring? Ar trebui să se bată într-o gală RXF
Fanatik.ro
Cum știi dacă ai făcut toxiinfecție alimentară. Acestea sunt cele mai evidente simptome
Capital.ro
Lege pentru românii de la bloc. Plătești mai puțin la întreținere. Administratorul nu poate refuza
Playtech.ro
Cutremurător! Cum a apărut Kate în public, deși are cancer. Toți PLÂNG, imaginile durerii
DailyBusiness
Vești bune pentru pensionari! Începe distribuirea biletelor de tratament
Adevarul
Critic muzical, despre momentul Coldplay vs Babasha. „Nu e vorba de rasism aici” | ANALIZĂ
Spynews
Cum o „taxează” Teodora Stoica pe Corina Bud, în urma reacției sale despre Babasha. Declarații despre subiectul momentului: „Nu avem aceleași...”
Spynews
De ce nu va mai fi Tzancă Uraganu nașul Andei Adam și al lui Yosif Mohaci. A renunțat cu puțin timp înainte de nuntă: ”Din cauza...”
Evz.ro
Trucul pe care puțini români îl știu. Cum își scad semnificativ din facturi
Impact.ro
Antonia, apariție INCENDIARĂ la plajă! Costumul de baie MINUSCUL a lăsat tot la vedere ...
Prosport.ro
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini incendiare în costum de baie
wowbiz.ro
IMAGINI EXCLUSIVE: Irinel Columbeanu își ia fiica în brațe, pe aeroport! Irinuca a sosit în România, din SUA!
Cancan.ro
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
Playsport.ro
INCREDIBIL! Vedeta din România a fost îngrozită de ceea ce a trăit în America! "Urăsc țara asta". A filmat un atac armat și a postat imaginile
kanald.ro
”Trenurile Soarelui” reintră în circulație de vineri, 14 iunie: Orașele care vor avea curse directe spre litoralul românesc
Capital.ro
Decizia cea mare pentru cei cu pensii de PÂNĂ ÎN 1.300 DE LEI. Anunț în direct la TV: Intervine acea suplimentare
StirileBZI
Astăzi, intră banii pe cardurile de alimente! Ce români vor primi 250 de lei
Prosport.ro
FOTO. Mariana Bitang, transformare fizică uluitoare: cu greu a mai putut fi recunoscută! Cum arată doamna gimnasticii românești la 62 de ani
stirilekanald.ro
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
substantial.ro
Tensiuni în creștere la Biroul Electoral Sector 1: Așteptări interminabile și acuzații de fraudă
MediaFlux
Mai MULȚI BANI la PENSIE de la 1 IULIE. Au anunțat acum
Shtiu.ro
Top 3 țări cu cei mai proști locuitori. Îi trimiți după apă, vin cu pâine! Pe ce loc sunt românii?