Rugăciunea rostită în fiecare dimineaţă de Arsenie Boca

Părintele Arsenie Boca va rămâne întipărit în mintea şi sufletul românilor drept unul dintre cei mai înţelepţi reprezentanţi ai bisercii române. Acesta a lăsat în urmă o rugăciune pe care el însuşi o rostea în fiecare dimineaţă, iar cei care îi urmează exemplul vor vedea cum li se va schimba viaţa.

19 iul. 2015, 16:34
Rugăciunea rostită în fiecare dimineaţă de Arsenie Boca

Rugăciunea rostită în fiecare dimineaţă de Arsenie Boca. Părintele de la Prislop se ruga în fiecare dimineaţă lui Dumnezeu, iar rugăciunea sa, despre care se spune că face minuni pentru cel care o rosteşte, îi va schimba viaţa celui care-şi va dedica câteva minute din timpul său pentru a cere ajutorul divin.

„Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă că astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajba am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi că rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, că nici umbră gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus ţină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi că un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriti şi dosădiţi până la pământ.

Citeste mai mult in Revista TEO