Şase suspecţi în scandalul de la Clejani au fost reţinuţi

Un număr de şase persoane bănuite că au fost implicate luni, 2 aprilie, la Clejani, într-un scandal în care s-au folosit şi arme de foc au fost reţinute de poliţiştii giurgiuveni, se arată într-un comunicat de presă emis marţi de IPJ Giurgiu.
Alina Costache
03 apr. 2018, 11:41
Şase suspecţi în scandalul de la Clejani au fost reţinuţi

„În urma conflictului care s-a manifestat luni la Clejani poliţiştii au stabilit că au fost implicate două familii din localitate, iar în timpul altercaţiei s-a folosit o armă cu alice, fiind rănite mai multe persoane care au fost prezentate spre examinare medicului legist. Cu ocazia cercetărilor de la faţa locului au fost ridicate tuburi de cartuşe cu alice şi un autoturism folosit de persoane bănuite că au participat la conflict. În cauză poliţiştii efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale pentru săvârşirea infracţiunilor de încăierare, tulburarea ordinii şi liniştii publice, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uzul de armă fără drept. În urma audierilor au fost reţinute şase persoane urmând să fie prezentate la Judecătoria Bolintin Vale pentru luarea de măsuri preventive”, se arată în comunicatul de presă emis de IPJ Giurgiu.

Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, iar pe raza localităţii Clejani s-a instituit un dispozitiv de menţinere a ordinii publice, care desfăşoară activităţi în zonă pentru preîntâmpinarea oricăror manifestării de natură a perturba liniştea cetăţenilor.

Menţionăm faptul că, luni, 2 aprilie, poliţiştii au fost sesizaţi prin 112 că la Clejani are loc un conflict în care s-ar folosi şi arme de foc, în urma conflictului trei bărbaţi fiind transportaţi la Spitalul Universitar Bucureşti cu plăgi prin împuşcare.

Citeşte şi Scandal cu focuri de armă la Clejani. Poliţiştii au intervenit de urgenţă VIDEO

 

Spynews
Tzancă Uraganu, gest impresionant în memoria lui Lucas. Ce decizie a luat în carieră, pentru nepoțelul său, care a murit: ”Am promis” / FOTO
Bzi.ro
Andreea Bostănică, despre presupusul iubit arab: „Lăsați să vă cucerească frumos!”
Fanatik.ro
Cu cât se vinde un Oltcit în 2024. Prețul îi va șoca pe mulți români
Capital.ro
S-a dat lege pentru TOATE FEMEILE din România. Vestea cea mare a venit chiar ACUM: Venim cu două beneficii
Playtech.ro
Îţi mai aduci aminte de Pamela din Dallas? Era o divă HOT, toată lumea o invidia. Acum o mai recunoşti?
DailyBusiness
Documentul prin care românii vor afla ce pensie primesc la bătrânețe. Daniel Baciu anunță schimbarea crucială
Adevarul
Imagini de colecție cu Ion Țiriac tânăr student când se antrena la baza sportivă studențească Tei VIDEO
Spynews
Hidrologii, anunț de ultimă oră! Pericol de inundații în mai multe județe din țară. A fost emis un cod galben de viituri / FOTO
Spynews
EXCLUSIV! Fostul iubit al Cristinei Pucean, acuzații extrem de grave la adresa dansatoarei și a familiei ei! Bărbatul susține că a fost păcălit și își vrea banii înapoi! Declarații pentru Spynews.ro!
Evz.ro
Scandalul Coldea, văzut de Traian Băsescu: Un infractor pensionar
Impact.ro
Te CRUCEȘTI! Cum arată divele din showbiz FĂRĂ MACHIAJ! Unele sunt HORROR
Prosport.ro
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
wowbiz.ro
Explicația halucinantă pe care a dat-o unchiul Mariei pentru ce i-a făcut micuței de doar 8 ani, după ce a fost prins
Cancan.ro
Ce au pățit acești constănțeni, după ce au trecut granița cu Bulgaria ca să-și cumpere țigări cu 14 lei pachetul
Playsport.ro
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
kanald.ro
A murit Dana Rotariu, soția fostului mare fotbalist Iosif Rotariu: „Din păcate, viața este crudă” Dana suferea de cancer
Capital.ro
Se schimbă legea pentru TOȚI POSESORII de mașini din România: "Acest lucru să nu se mai întâmple"
StirileBZI
Produse din ciocolată și biscuiţi, vândute mai scump în România! Amendă de 337,5 milioane de euro
Prosport.ro
FOTO. Ups! Mădălina Ghenea s-a urcat pe masă și rochia a lăsat la vedere mult prea mult!
stirilekanald.ro
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur" Iosif Rotariu, la vârsta de 60 de ani
substantial.ro
Descoperă rețeta tradițională a Plăcintei cu Carne: Secretele unui gust autentic și savuros
MediaFlux
DECIZIE privind RECALCULAREA PENSIILOR. Ministrul Muncii a ANUNȚAT: PENSIONARII ADUC ACTELE
Shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'