SCANDAL la o şcoală din Capitală. Doi elevi, luaţi la bătaie de un tânăr

Doi elevi de la Şcoala Gimnazială Sfinţii Voievozi din sectorul 1 din Capitală au fost luaţi la bătaie, chiar în faţa instituţiei, de un tânăr de 23 de ani, pe motiv că aceştia ar fi lovit un alt elev.

06 nov. 2013, 08:01
SCANDAL la o şcoală din Capitală. Doi elevi, luaţi la bătaie de un tânăr

Băiatul de 23 de ani care a lovit elevii de la Şcoala Gimnazială Sfinţii Voievozi din Capitală a fost amendat de jandarmii care se aflau în zona instituţiei de învăţământ.

VEZI ŞI: Atac cu spray lacrimogen la o şcoală din Constanţa: Două eleve au ajuns la spital

„Marţi, în jurul orei 15.00, o patrulă din cadrul Jandarmeriei Capitalei, care se afla în zona şcolii gimnaziale Sfinţii Voievozi din Sectorul 1, a intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între doi elevi şi un tânăr de 23 de ani.
Tânărul care agresa elevii respectivi, pe motiv că aceştia ar fi lovit un alt elev, a fost sancţionat de jandarmi cu amendă în valoare de 200 de lei pentru provocarea şi participarea la scandal în locuri publice„, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei.

Jandarmii au anunţat conducerea unităţii de învăţământ pentru a fi continuate verificările privind elevii implicaţi în altercaţie.

CITEŞTE ŞI: Un copil de 9 ani, bătut şi legat de un coleg: „I-a pus cablul de gât şi l-a tras până s-a înroşit la faţă”