Se alege praful de cel mai scump complex rezidenţial din România

Proiectul Asmita Gardens a fost sistat. Blocurile turn de pe Splaiul Unirii nu vor mai fi finalizate de compania de construcţii, care a intrat în insolvenţă.

RomaniaTV.net
09 nov. 2011, 11:36
Se alege praful de cel mai scump complex rezidenţial din România

Cel mai scump ansamblu rezidenţial din ţară, în valoare de 120 de milioane de euro, va rămâne neterminat. Compania care construieşte turnurile de locuinţe Asmita Gardens a intrat în insolvenţă şi nu va mai finaliza proiectul.

Planul de dezvoltare a fost blocat din cauza neînţelegerilor dintre acţionari. Ansamblul imobiliar se află pe Splaiul Unirii din Capitală şi este format din şapte blocuri cu până la 24 de etaje. Acestea cuprind aproape 800 de apartamente, dintre care mai puţin de jumătate au fost finalizate şi vândute. În ultimele şapte luni Asmita Gardens nu a mai reuşit să găsească niciun cumpărător.