Se lansează „Catalog Bucureşti”, primul inventar al imobilelor construite în cele 98 de zone istorice ale Capitalei

Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate (ARCEN) va lansa pe 11 martie ”Catalog Bucureşti”, primul inventar al tuturor imobilelor construite în zonele istorice ale Capitalei, care va fi realizat în perioada martie 2017 - noiembrie 2020, de voluntari şi specialişti arhitecţi, urbanişti şi istorici, şi va viza cele 98 de zone protejate ale oraşului.
Ionela Marcu
06 mart. 2017, 12:50
Se lansează

Potrivit ARCEN, în prezent, patrimoniul construit al Bucureştiului (peste 14.500 de imobile) este într-o avansată stare de degradare, sute de clădiri sunt în stare de colaps sau precolaps şi reprezintă adevărate pericole publice. Imobilele din zonele protejate ale Capitalei se confruntă cu demolări, degradări grave sau mutilări. Cele mai multe intervenţii duc la pierderi ireversibile la nivelul identităţii oraşului şi a peisajului cultural.

La nivelul zonelor protejate nu există nicio bază de date centralizată privind starea imobilelor şi a agresiunilor asupra patrimoniului construit. Specificul zonelor istorice este alterat, calitatea vieţii urbane scade, iar oraşul vechi este supraaglomerat prin apariţia „blocurilor dintre case”. Regulamentele de urbanism ale zonelor protejate sunt frecvent încălcate, astfel încât revitalizarea zonelor istorice din Bucureşti şi creşterea atractivităţii economice a acestora devin o imposibilitate.

Prin proiectul „Catalog Bucureşti”, ARCEN vrea să pună la dispoziţia instituţiilor statului, specialiştilor din domeniu şi locuitorilor oraşului o platformă online care să cuprindă inventarul tuturor imobilelor din cele 98 de zone protejate, respectiv zeci de mii de date şi fotografii, analize şi statistici.

Inventarul zonelor protejate, realizat în perioada 2017-2020, ar putea deveni un instrument util pentru procedurile de avizare din cadrul comisiilor de specialitate.

„Catalog Bucureşti” va semnala erorile existente în Lista Monumentelor Istorice, va atenţiona asupra necesităţii clasării altor imobile valoroase şi ar putea deveni fundamentul pentru ameliorarea legislaţiei din domeniu şi a regulamentelor zonelor protejate din Bucureşti, astfel încât acestea să favorizeze dezvoltarea armonioasă a peisajului urban şi creşterea calităţii spaţiului public.

În paralel, ARCEN va organiza, timp de trei ani, o serie de conferinţe şi dezbateri publice pentru prezentarea şi interpretarea datelor culese de pe teren şi soluţionarea acestora.

„Catalog Bucureşti” va reprezenta atât un instrument de educare a locuitorilor capitalei, cât şi o iniţiativă de activare a zonelor protejate ca microcomunităţi în interiorul oraşului care pot lucra împreună cu specialiştii şi autorităţile publice pentru salvarea patrimoniului urban şi a peisajului cultural, prin stoparea agresiunilor şi conservarea specificului Bucureştiului istoric.

După aproape un an întreg de pregătiri, ARCEN lansează „Catalog Bucureşti”, o acţiune de colectare a zeci de mii de date pentru realizarea primului inventar al tuturor imobilelor din cele 98 de zone construite protejate ale Bucureştiului.

Colectarea şi analiza datelor vor fi publicate pe o platformă online deschisă tuturor.

Sursa: news.ro

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Monica Bousquet, culturista care face furori la 64 de ani. Cum arată, de fapt
Capital.ro
Călin Georgescu a fost umilit: După ce semnezi controlul judiciar, nu se aude ruşinea, ci sunetul clopotelor
Playtech.ro
Lista echipamentelor auto obligatorii pe timp de iarnă. Ce trebuie să ai în mașină ca să eviți amenzile
Adevarul
„Haosul va începe”. Un sociolog rus anticipează sfârșitul lui Putin. „De îndată ce «șoimii» vor vedea că Rusia începe să piardă, îl vor dărâma”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce s-a ales de fata considerată cel mai frumos copil de pe Pământ
kanald.ro
O tânără a fost găsită fără suflare în camera unui hotel din Bali. Turista de 27 de ani consuma doar fructe crude și ajunsese la 22 de kilograme
Cancan.ro
CAUZA morții lui Marius Keseri. De ce boală suferea baterisul de la Direcția 5, de fapt
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Lovitură grea pentru pensionari și bugetari. Ce pregătește Guvernul Bolojan pentru anul viitor
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar