Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din Timişoara reclamă defecţiunile tehnice din sălile de operaţiii şi lipsa materialelor

Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din Timişoara, Marian Gaşpar, reclamă defecţiunile tehnice şi lipsa de materiale, susţinând că în sălile de operaţii temperatura ajunge şi la 29 de grade, din cauză că instalaţia de climatizare, veche de 22 de ani, nu mai funcţionează, dar şi că numărul intervenţiilor a scăzut de la 830 pe an, în 2009, la 600-700 pe an, din cauză că medicii nu au materiale şi medicamente necesare.

09 aug. 2017, 11:58
Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din Timişoara reclamă defecţiunile tehnice din sălile de operaţiii şi lipsa materialelor

Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, medicul Marian Gaşpar, a transmis, miercuri, un comunicat de presă în care arată că în sălile de operaţie instalaţia de climatizare, veche de 22 de ani, nu mai funcţionează, astfel că temperatura ajunge la 26-29 grade Celsius, în condiţiile în care temperatura în sălile de operaţie pe cord trebuie să fie 18-20 de grade.

„În aceste condiţii personalul medical transpiră, crescând foarte mult riscul de infecţii, prin transpiraţia care cade în câmpul operator. La fel pentru pacienţi, disconfortul duce la vasodilataţie şi pierderea de lichide prin transpiraţie. Este o problemă veche, care a fost sesizată în repetate rânduri atât Conducerii Institutului cât şi Ministerului Sănătăţii. Acest tip de climă nu poate fi reparată şi întreţinută de firmele obişnuite care se ocupă de climatizare. Sunt clime speciale, medicale, doar pentru sălile de operaţii”, spune Gaşpar, potrivit news.ro.

Medicul spune că aceeaşi problemă legată de climă se regăseşte şi la secţia de terapie intensivă, unde pacienţii operaţi pe cord rămân una-două zile şi sunt nevoiţi să suporte temperaturi de 29 grade Celsius.

„Aparatele de analize, ASTRUP, nu mai funcţionează în aceste condiţii, aparatul fiind introdus în frigider pentru a face analizele speciale pacienţilor. Acolo este climă centralizată, renovată în urmă cu doi ani, dar care s-a defectat din cauza mentenanţei proaste (peste iarnă a îngheţat instalaţia). În ciuda unui aparat de climă instalat în una din săli, temperatura este de nesuportat”, a mai scris Gaşpar.

Medicul mai spune că din 2012, de când a fost finalizat corpul C al Institutului de Boli Cardiovasculare, a cerut miniştrilor Sănătăţii fonduri pentru dotarea sălilor de operaţie, însă de fiecare dată i s-a răspuns că nu sunt bani.

„Din 2012, când a fost finalizată clădirea C, unde sunt două săli de operaţie mari de 60 metri pătraţi, cu circuite aseptice, spaţiu pentru Sterilizare, etajul al treilea cu 30 de locuri, am cerut la fiecare domn ministru (Nicolăesu, Cepoiu, Cseke, Bănicoiu), fonduri să dotăm sălile de operaţie (mese chirurgicale, lămpi operatorii, pompe de circulaţie extracorporală, aparate de anestezie, monitoare, instrumentar) pentru a opera în condiţii mai bune. De fiecare dată ne-au spus că nu sunt bani sau ne-au promis că vor face tot ce se poate la rectificarea bugetară”, precizează Gaşpar.

Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din Timişoara mai spune că lipsesc şi materialele specifice, şi medicamente.

„La fel, lipsesc materiale specifice şi medicamente, cele cumpărate din DRG: medicaţie anestezică, heparină, protamină, antibiotice, seringi, pansamente, pe motiv că nu sunt bani suficienţi şi am depăsit fondurile pentru luna respectivă. Pentru a opera pe cord trebuie să ai din toate materialele, unul dacă lipseşte cât de mic, o canulă care costă câţiva lei, nu se poate opera. În aceste condiţii numărul de operaţii pe cord a scăzut de la 830 pe an, cât am făcut în 2009, la 600-700 pe an”, mai spune Gaşpar.

Medicul mai arată că nici la Cardiologie Intervenţională, unde vin urgenţele, persoanele cu infarct, lucrurile nu stau mai bine, neexistând materiale suficiente, însă, în schimb, sunt liste lungi de aşteptare pentru pacienţi.

„Sunt trei aparate de angiografie: unul este defect, unul funcţionează (pe care se lucrează 16 ore pe zi, toţi cardiologii), iar cel al treilea, nou, instalat de un an, venit pe fonduri europene, prin Academie, nu se atinge nimeni de el pentru că este pentru Cercetare! Stă nefolosit! Mai e puţin şi iese din garanţie. Săptămâna aceasta, angiograful, singurul funcţional, a intrat în revizie, rămânând fără niciun aparat în activitate. Pacienţii cu infarct, urgenţele cardiologice, fiind îndrumate către alte centre din ţară, Bucureşti, Cluj, Târgu Mureş, Iaşi”, a mai scris Gaşpar, care a precizat că a transmis acest mesaj din dorinţa de a fi înţeles atât de către „partea oficială”, cât şi de către pacienţi.

El a mai spus că nu a dorit să creeze un scandal mediatic făcând aceste dezvăluiri.

Situaţia prezentată de medicul Marian Gaşpar este cunoscută de conducerea Institutului de Boli Cardiovasculare din Timişoara, care spune că a făcut mai multe demersuri pentru rezolvarea acesteia.

Potrivit şefului Institutului de Boli Cradiovasculare, medicul Constantin Luca, totul urmează să revină la normal în cel mai scurt timp.

„S-a stricat instalaţia de climatizare de la sălile de operaţie. Această instalaţie are peste 20 de ani. Noi am cerut în repetate rânduri bani de investiţii de la Ministerul Sănătăţii, banii nu au venit, în ultimii doi ani nu am primit niciun leu pentru investiţii, care cuprind inclusiv o staţie nouă de climatizare şi, în aceste condiţii, le raparăm cum putem. La ora 14.00, ( miercuri – n.r.) ştiu că s-a anunţat firma care vine să le repare. Nu este pentru prima dată, lucrurile acestea se întâmplă, este o instituţie în care dotările sunt vechi şi e normal să apară probleme de genul acesta. Noi am apelat inclusiv la firma care a montat instalaţia de climatizare, pentru a rezolva problema cât mai repede”, spune medicul Constantin Luca.

Şeful Institutului de Boli Cradiovasculare a precizat că se află în concediu, dar că nu are cunoştinţă de lipsa de materiale.

„Eu nu ştiu să fie lipsă de materiale. Ştiu că dumnealui (Marian Gaşpar, şeful Clinicii de Chirurgie Cradiovasculară – n.r.) are în stoc toate materialele necesare, iar cele pe care nu le are şi le comandă. Numărul de operaţii la Chirurgie a fost depăşit în mod constant şi nu cu foarte puţin, ci cu 20-30% lunar, ceea ce arată că activitatea în Secţia de Chirurgie a decurs din plin”, a precizat Luca.

Potrivit managerului institutului, în cadrul spitalului mai sunt de făcut investiţii importante, însă, până când Ministerul Sănătăţii nu va aloca fonduri pentru lucrări şi dotare cu aparatură nouă, nu vor putea fi făcute. Unitatea medicală se află în subordinea Ministerului Sănătăţii.