Legea privind împrumutul de 150 de milioane de euro acordat Republicii Moldova, adoptată de Senat

Plenul Senatului a adoptat, luni, legea privind împrumutul de 150 de milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, admiţând parţial cererea de reexaminare trimisă Parlamentului de preşedintele Klaus Iohannis şi păstrând articolul privind impunerea de condiţii Chişinăului.
Iulian Tudor
25 apr. 2016, 16:33
Legea privind împrumutul de 150 de milioane de euro acordat Republicii Moldova, adoptată de Senat

Legea a fost adoptată după dezbateri în plenul Senatului cu 68 de voturi „pentru” şi un vot „împotrivă” în forma adoptată de Camera Deputaţilor, potrivit Mediafax. În timpul dezbaterilor, mai mulţi senatori au susţinut că România nu poate impune condiţii Republicii Moldova pentru a acorda împrumutul, aşa cum a cerut preşedintele, însă raportul Comisiei de buget, care prevedea eliminarea condiţiilor, a fost respins.

Fostul ministru al Finanţelor Publice, senatorul Eugen Teodorovici, care a semnat acordul la Chişinău, a spus în timpul dezbaterilor din plen că România nu poate să impună condiţii pentru că nu este „normal şi corect” şi că Republica Moldova trebuie să respecte angajamentele luate faţă de Comisia Europeană şi faţă de Fondul Monetar Internaţional.

Senatorii intenţionau să elimine un articol prin care notificarea şi confirmarea îndeplinirii măsurilor şi condiţionalităţilor necesare eliberării tranşelor se face prin schimb de scrisori aprobat prin hotărâre de Guvern, însă raportul comisiei sesizate în fond a fost respins în plen.

Senatorul Cristiana Anghel a cerut reluarea votului pentru că mai mulţi senatorii au înţeles că votează renunţarea la condiţii. Ioan Chelaru, preşedintele de şedinţă, a precizat că senatorii au votat admiterea în parte a cererii de reexaminare trimisă de preşedintele României.

La sfârşitul lunii martie deputaţii au respins cererea de reexaminare trimisă de preşedinte şi au adoptat legea cu amendamente. Acordul semnat la 7 octombrie 2015, la Chişinău, prevede asistenţă financiară rambursabilă între România, în calitate de împrumutător şi Republica Moldova în calitate de împrumutat, în sumă de până la 150.000.000 de euro.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, spre reexaminare, în noiembrie 2015, Legea pentru ratificarea Acordului privind asistenţa financiară rambursabilă între România şi Republica Moldova.

Iohannis şi-a motivat decizia şi a explicat că nu are încredere în faptul că Republica Moldova va continua reformele.

„Cererea de reexaminare asupra Legii pentru ratificarea Acordului privind asistenţa financiară rambursabilă între România şi Republica Moldova nu înseamnă o uşă închisă şi nici renunţarea la ajutorul pe care îl dăm românilor de peste Prut. A fost singurul instrument juridic avut la dispoziţie pentru ca împrumutul de 150 de milioane de euro să fie reportat până după clarificarea evoluţiilor de la Chişinău. În funcţie de aceste evoluţii, legea se poate întoarce oricând la promulgare. România rămâne în continuare acelaşi susţinător al Republicii Moldova în parcursul său pro-european”, a scris preşedintele în mesajul său.

Mai mult, România a condiţionat acordarea banilor de adoptarea unor reforme de către Chişinău.

La sfârşitul lunii ianuarie, premierul Dacian Cioloş i-a trimis omologului său moldovean o listă care include 7 măsuri pentru crearea condiţiilor necesare transferării primei tranşe de 60 milioane de euro din creditul rambursabil de 150 de milioane de euro.

CITEŞTE ŞI: Aproape jumătate dintre români susţin că unirea cu Republica Moldova ar trebui să se facă prin referendumuri

Spynews
Acces Direct. Momente cumplite pentru familia Raisei, fetița de doi ani din Dolj. Va fi înmormântată mâine, de Ziua Copilului. Cine a lipsit de la priveghi
Bzi.ro
Cabral și-a găsit nevasta cu doi bărbați! „Deci, nu te mai suport!”
Fanatik.ro
Mica stațiune din România, plină de izvoare termale, care a ajuns o ruină. “Comoara naturală pentru sănătate” era vizitată de mari personalități în trecut
Capital.ro
Românii vor fi amendați de astăzi, 1 iunie. Au termen limită de 5 zile lucrătoare
Playtech.ro
Maria Constantin, cu sânii la vedere în public. Le-a tăiat respirația tuturor cu bustul generos
DailyBusiness
Investiție majoră în România! Sute de noi locuri de muncă
Adevarul
Câți bani au luat Bettyshor și Roxana ca să fie bătute măr de un bărbat. Reacțiile presei internaționale
Spynews
Știrile Antena Stars. Frații Tate rămân sub control judiciar. Milionarii britanici nu au voie să părăsească țara
Spynews
Știrile Antena Stars. Ramona Olaru s-a săturat de iubiții cu bani, dar nu și bogați sufletește! Cum își testează pretendenții încă de la primele întâlniri: „Contează pentru mine...”
Evz.ro
Zile libere în luna iunie. Cine va beneficia de ele
Impact.ro
Te CRUCEȘTI! Cum arată divele din showbiz FĂRĂ MACHIAJ! Unele sunt HORROR
Prosport.ro
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Cancan.ro
Palatul Kensington, anunț de ultimă oră despre Kate Middleton. Scenariul de care se temeau cu toții
Playsport.ro
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
kanald.ro
Mărturisirile cutremurătoare făcute de nepotul celor doi bătrâni din Iași, cărora le-a ars casa! „Au ieșit în picioarele goale”. Soția bărbatului a ajuns la spital după incendiu
Capital.ro
A murit marea actriță. Adio, doamnă! S-a stins blonda cu ochi albaștri
StirileBZI
A fost aprobat un nou Program Rabla. Ce buget este pregătit
Prosport.ro
FOTO. Milionarul Arpad Paszkany a transformat-o total pe „Cenușăreasa” Antonela Pătruț. Afaceristul i-a schimbat nu doar înfățișarea, ci și modul de viață
stirilekanald.ro
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
substantial.ro
Empatia: Cheia către o lume mai bună – Cum să îți înveți copilul să fie plin de compasiune
MediaFlux
RECRUTARE în ARMATĂ! România caută peste 10.000 de SOLDAȚI și VOLUNTARI
Shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'