Sfântul Ştefan, primul diacon şi martir al Bisericii, sărbătorit a treia zi de Crăciun

Sfântul Ştefan, serbat pe 27 decembrie, în a treia zi după Naşterea lui Iisus Hristos, avea harul divin al minunilor, de aceea este bine ca de ziua lui oamenii să aducă în casă icoana care-l înfăţişează, despre care se spune că-i ajută pe cei cu probleme de sănătate.
Romania TV
26 dec. 2013, 15:06
Sfântul Ştefan, primul diacon şi martir al Bisericii, sărbătorit a treia zi de Crăciun

SFANTUL STEFAN. Întotdeauna în a treia zi de Crăciun, pe 27 decembrie, Biserica ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Apostol Întâiul Mucenic și Arhimandrit Ștefan, condamnat la moarte în anul 33, de autoritățile iudaice, cel care a vestit și a mărturisit credința în Hristos, deschizând drumul unui impresionant șir de martiri creștini, pedepsiți pentru credința lor, spune preotul Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Sfântul Ștefan era de neam ales și provenea din seminția lui Avraam. În limbă greaca, Ștefan înseamnă „coroană” și se referă atât la râvnă de care acesta a dat dovadă în a face cunoscută lucrarea lui Iisus Christos cât și la faptul că el este primul dintr-un nesfârșit șir de martiri din lumea creștină.

Misiunea Sfântului Ștefan era aceea de a demonstra că Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de prooroci în Vechiul Testament. Datorită râvnei și credinței sale, Dumnezeu l-a învrednicit cu puterea de a săvârși minuni și de a arată semne mari în popor. Având harul divin al minunilor, care-i însoțeau adesea propovăduirile, Sfântul Ștefan a stârnit mânia autorităţilor iudaice, care l-au chemat la judecată în față Sinedriului, un tribunal la vechii evrei, acuzându-l de blasfemie, care la acea vreme se pedepsea cu moartea, dar şi de faptul că strică Legea lui Moise.

În față Sinedriului, Ștefan și-a prezentat argumentele sale solide din scripturi, arătând că legea se împlinește prin Hristos, adică prin Mesia, cel prezis de profeți, dar nu a reușit să-i convingă pe judecători, fiind alungat din cetate și lovit cu pietre. Prăbușit sub povara bolovanilor aruncați asupra lui, Ștefan a avut totuși puterea ca, înainte de a muri, să ceară iertare pentru ucigașii lui: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”.

O veche tradiție spune că de ziua Sfântului Ștefan este bine să aducem în casă icoana care-l înfățișează pe acest martir, sfântul ajutându-i pe creștinii care au probleme de sănătate, dar și pe cei care se judecă de multă vreme cu alte persoane.

În această zi, în biserici se pomenesc creștinii care au murit în împrejurări dramatice și se împart pachete cu alimente celor care poartă numele Sfântului Ștefan. În unele zone din Muntenia se prepară Pâinicile lui Ștefan, care au formă rotundă şi sunt făcute dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac. Unse cu miere, aceste pâinici rotunde amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ștefan. După ce se sfințesc de către preot, la biserică, se împart de pomană copiilor săraci.

În tradiţie se mai spune că pentru sporul casei și sănătatea rudelor bolnave sau păgubite este bine ca în 27 decembrie să dăruim icoana Sfântului Ștefan sau o candelă nouă, aprinsă. În semn de iubire, prețuire și respect pentru Sfântul Ştefan, dar și ca dovadă de iubire și înțelegere, este bine să ne împăcăm cu persoanele cu care suntem certați.

Sfântul Ștefan a fost ucis cu pietre în valea lui Iosafat. Având în vedere că în vremea aceea cei care erau uciși cu pietre nu puteau fi înmormântați în cavoul familiei, se presupune că trupul Sfântului Ștefan a fost pus în mormântul unui creștin. Moaștele sale au fost descoperite în anul 415, atunci când preotul Luchian din Kefar-Gamala a avut o viziune. Când i s-au descoperit moaștele, pe mormântul său a fost scris „chiliel”, care în limbă ebraică înseamnă „cunună”, pentru că el a luat, cel dintâi dintre creștini, cununa muceniciei.

Numele este de origine grecească – Stephanos – și înseamnă „coroană”, „ghirlandă”, „cunună”. La noi, numele de botez sunt Ştefan şi Ştefania sau Ştefana şi derivate ale acestora, Fane, Fănel, Fanica, Făniță şi Fana.

DailyBusiness
Cea mai ieftină chirie din România este de 500 de lei/ lunar. În ce oraș se află garsoniera
Spynews
Bogdan de la Ploiești suferă după Cristina Pucean?! Mesajul care îi trădează artistului sentimentele
Fanatik.ro
Ce s-a ales de vestitul Elton, piticul atomic de la Steaua! Dezvăluirea lui Mihai Stoica: „Joacă împreună cu Ronaldinho”
Capital.ro
Dispozitivul care devine obligatoriu în locuințe. Vânzarea va fi imposibilă fără el. Se dau amenzi între 20.000 și 50.000 de lei
Playtech.ro
Cum se stabilește cota-parte din spațiile comune și de ce contează la vânzare
Adevarul
Sancțiunile americane scot petrolul rus din Europa. Analiștii anticipează un efect „catastrofal” asupra Lukoil
wowbiz.ro
Membru AUR, mort în accidentul din Drăgușeni! Vasile și-a dus prietenul bolnav de cancer la tratament ul cu citostatice
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
kanald.ro
Tragedie rutieră pe Valea Oltului! O persoană a murit și alte patru au fost rănite în urma impactului dintre două autoturisme
Cancan.ro
Cauza morții Biankăi și a lui Toni, tinerii găsiți fără suflare în zona Lacului Frumoasa. Primele rezultate ale necropsiei
iamsport.ro
Andrei Nicolescu lămurește zvonurile despre presupusa relație cu Ovidiu Burcă: ”Eu nu am avut o problemă cu asta”
MediaFlux
Se schimbă formula de calcul la pensie din 2026! Cum se calculează vechimea de anul viitor şi cine este afectat
stirilekanald.ro
VIDEO „Mașina era încuiată pe interior” Noi detalii șocante ies la iveală în cazul morții Biankăi și lui Toni. Ce l-ar fi determinat să își ucidă iubita: „Probabil s-a răzgândit”
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi