Shimon Peres, fostul preşedinte al Israelului, a încetat din viaţă

Shimon Peres a fost spitalizat în ultimele două săptămâni în urma unui accident vascular cerebral, însă starea lui s-a înrăutățit brusc marți.

Deocamdată nu au fost anunțate detalii în legătură cu funeraliile. Shimon Peres a fost de două ori prim-ministru între 1984 și 1986 și în 1995-1996, iar apoi președinte din 2007 până în 2014. Prezent pe scena politică încă de la crearea statului Israel în 1948, el a evoluat în o mulțime de funcții cu același simț al responsabilității.

La 93 de ani, el a rămas activ prin Centrul Peres pentru pace, care promovează coexistența pașnică între evrei și arabi.

Omul politic Shimon Peres, prim-ministru (13 septembrie 1984 — 20 octombrie 1986 și 4 noiembrie 1995 — 18 iunie 1996), cel de-al nouălea președinte din istoria Israelului (15 iulie 2007 — 24 iulie 2014), laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1994, pe care l-a împărțit cu Yitzhak Rabin și cu liderul palestinian Yasser Arafat, s-a născut la 21 august 1923, la Visnieva (Polonia, astăzi Belarus), în familia unui comerciant.

Alte articole

Donald Trump, nemulțumit de atacul Israelului în Qatar. Președintele SUA avertizează: ”Când atacați oameni, trebuie să fiți atenți”

Israelul a bombardat Qatar fără să anunţe SUA – Trump tună şi fulgeră şi se declară ”foarte nemulţumit” de atac

În 1933, a emigrat, împreună cu familia, în Palestina, teritoriu aflat sub mandat britanic, unde tatăl său se stabilise cu doi ani în urmă. A urmat cursurile Școlii agricole Ben Shemen din Lod.

Și-a început cariera politică la vârsta de 20 de ani, devenind membru și, la scurtă vreme după aceea, secretar al mișcării regionale de tineret Hano’ar Ha’oved. Cel care i-a înlesnit ascensiunea politică a fost David Ben-Gurion, considerat a fi părintele fondator al statului Israel.

În 1948, Shimon Peres a fost detașat la Cartierul general al Haganah (organizație paramilitară antibritanică), pentru a supraveghea achizițiile de armament și efective militare. Ulterior, premierul David Ben-Gurion l-a numit șeful delegației permanente a Ministerului Apărării în SUA. În paralel cu misiunea desfășurată în SUA, Shimon Peres a urmat cursurile Universității din New York și ale Harvard School of Public Administration. A revenit în Israel în 1952. Un an mai târziu, a fost numit director general în Ministerul Apărării și, în 1959, ministru al Apărării.

A jucat un rol esențial în crearea sistemului de apărare al Israelului, dezvoltând relații strânse în domeniul militar cu Franța și R.F. Germania (1952-1965). Shimon Peres și Ben-Gurion au fost excluși din Partidul Muncitoresc Unit (MAPAI) (septembrie 1965), după ce Ben-Gurion fondase RAFI (Lista Muncitorilor din Israel). MAPAI și RAFI au fuzionat, dând naștere Partidului Muncii, condus de Golda Meir (1968).

A fost numit ministru al Transporturilor și comunicațiilor în guvernul condus de Golda Meir (1970) și ministru al Apărării în Guvernul Yitzhak Rabin (1974). După demisia premierului Y. Rabin (februarie 1977), Shimon Peres și-a asumat provizoriu conducerea guvernului.

Alegerile pentru Knesset, din mai 1977, au adus la guvernare Blocul Likud, condus de Menahem Begin. În același an, Shimon Peres a devenit liderul Partidului Muncii. În urma scrutinului legislativ din 23 iulie 1984, Partidul Muncii și Blocul Likud au format un guvern de unitate națională, în care Shimon Peres și Yitzhak Shamir (noul lider al Likud după retragerea lui Menahem Begin din politică) au ocupat fotoliul de prim-ministru, respectând principiul rotației. După atentatul din 4 noiembrie 1995, soldat cu decesul premierului Yitzhak Rabin, Shimon Peres a format un nou guvern de coaliție, în funcție până la alegerile anticipate din 29 mai 1996, care l-au adus în fruntea guvernului pe Benjamin Netanyahu.

A demisionat din funcția de președinte al Partidului Muncii, locul său fiind luat de Ehud Barak, la 3 iunie 1997. În 2000, a candidat pentru funcția de președinte al Israelului din partea Partidului Muncii, dar a pierdut în favoarea lui Moshe Katzav. În 2007, Partidul Kadima, la putere în Israel în frunte cu premierul Ehud Olmert, a susținut candidatura lui Shimon Peres pentru funcția de președinte al statului. A fost ales de Knesset, legislativul unicameral de la Ierusalim, în funcția supremă (13 iunie 2007), devenind cel de-al nouălea președinte din istoria Israelului (15 iulie 2007). La 83 de ani, el a învins alte două personalități înscrise în cursa pentru președinție, deputatul Likud, Reuven Rivlin, și deputata Colette Avital, născută în România. A deținut funcția de președinte până la 24 iulie 2014.

Shimon Peres este considerat, la fel ca și Yitzhak Rabin și Yasser Arafat, artizanul Acordului de pace israeliano-palestinian (septembrie 1993), cei trei fiind recompensați, în octombrie 1994, cu Premiul Nobel pentru Pace.

În noiembrie 2008, Peres a fost distins cu Mare Cruce al Ordinului Sf. Mihail și St George de la Regina Elisabeta a II-a la Palatul Buckingham din Londra. În iunie 2014, el a primit Medalia de Aur a Congresului Statelor Unite, în cadrul unei ceremonii organizate la Washington, unde șeful statului israelian și-a exprimat admirația pentru ‘visul american’.

La 14 ianuarie 2016, a suferit un atac cardiac fiind supus unei intervenții chirurgicale într-un spital de lângă Tel Aviv.

La 13 septembrie 2016, a fost spitalizat de urgență pentru terapie intensivă, după ce a suferit un accident vascular cerebral major.