Simona Man: PPDD nu a cerut nici un post în Guvern VIDEO

Preşedintele PPDD, Simona Man, a declarat, la România TV, că partidul său nu a cerut vreun post ministerial în cadrul discuţiilor cu PSD. Man susţine că subiectul negocierilor cu PSD a fost în ce condiţii ar putea PPDD să constituie majorităţi la nivelul consiliilor locale şi judeţene în urma unei directive de la centru.
Filip Stan
11 iun. 2014, 18:00
Simona Man: PPDD nu a cerut nici un post în Guvern VIDEO

„Noi nu am cerut niciodată absolut nimic. Noi doar am oferit voturile PPDD-iştilor din consiliile locale şi judeţene pentru bunul mers al lucrurilor, pentru realizarea unor proiecte în folosul cetăţeanului”, a declarat Simona Man negând informaţiile din presă potrivită cărora PSD urma să renunţe la cel puţin un portofoliu din Guvern în folosul partidului lui Dan Diaconescu.

Totuşi, Man nu a exclus ca discuţiile cu social-democraţii să avanseze până în punctul în care se poate lua în calcul şi eventualitatea cooptării partidului său în Executiv. „Dacă lucrurile vor curge într-un sens pozitiv, pe cale de consecinţă poate să apară şi acest lucru, dar noi n-am cerut nici un minister. Palierele de discuţie sunt la nivel local, la nivel parlamentar şi la nivel guvernamental. Acum suntem la nivel local cu discuţiile şi sunt convinsă că vor avansa”, a spus preşedintele PPDD.

În ce priveşte colaborările punctuale pe care consilierii PPDD din judeţe le au cu PNL şi PDL, Man susţine că acestea nu pot fi considerate alianţe pe care PPDD ar trebui să le rupă. „Noi nu avem nici un fel de alianţe cu nici o formaţiune politică, deci nu este cazul să rupem absolut nimic. Întrebarea este cum vom constitui nişte majorităţi cu o linie clară printr-o directivă de la centru. Până acum nu am avut o asemenea directivă”, a conchis Simona Man.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Teorie halucinantă. Supraviețuitorul din avionul prăbușit nu era de fapt în avion?
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
De ce costă în avion „apa plată și de 10 ori mai scump”? Marele secret al Wizzair și Ryanair a fost aflat
Capital.ro
Te vom iubi mereu! Cea mai mare actriță s-a stins. Numele său a fost pe buzele tuturor românilor
Playtech.ro
Cât costă o moștenire în 2025? Ce taxe trebuie plătite și cine este scutit
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Cine și în ce condiții va primi tichete pentru plata energiei după 1 iulie. A apărut proiectul de act normativ
wowbiz.ro
Imaginile care îți frâng inima: fetița Teodorei, surprinsă pentru prima dată după tragedie. Cum a reacționat când și-a revăzut prietenii
Spynews
Dinu Maxer contrazice zvonurile că și-a schimbat religia pentru Magdalena Chihaia! Ce decizie au luat înainte de nuntă
Spynews
Alex Bodi, prima reacție după ce s-a zvonit că a fost atacat de Gabi Tamaș, prietenul lui Dan Alexa: ”V-au bătut alții femeile”
Evz.ro
La trei ore distanță de București se desfășoară un paradis imobiliar. Case la 3500 de euro
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Ion Țiriac dă România peste cap și trage metroul până la Otopeni: „În 6 luni, cu niște mititei, chinezi”
kanald.ro
Încă o tragedie aviatică în India, după prăbușirea avionului Air India. Toate persoanele aflate la bord au murit
Cancan.ro
Zodia care renaște din propria cenușă, ca pasărea Phoenix. Mariana Cojocaru anunță 7 ani fenomenali pentru acești nativi
Playsport.ro
România a intrat cu greu în Schengen, dar Europa ridică din nou granițe. Visul liberei circulații se năruie
Capital.ro
Răsturnare totală de situație. Călin Georgescu s-a răzgândit și se va întoarce
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, imagini incendiare în costum de baie, după ce a slăbit enorm
stirilekanald.ro
Trei eleve au înconjurat un pensionar și l-au bătut crunt în plină stradă. Medicii nu l-au mai putut salva
Horoscop Mihai Voropchievici. Vine o perioadă fantastică pentru 4 zodii
MediaFlux
S-a terminat cu tradiționalul „3 mese pe zi”. Mihaela Bilic explică noua tendință alimentară
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum se bea civilizat într-o lume isterică: poemul spirtului superior, al beției ca formă de protest și al sobrietății jenante