Situaţie „scandaloasă” la ANC. Corpul de Control a descoperit întârzieri mari în rezolvarea cererilor de cetăţenie

Ministrul Justiției a dispus Corpului de Control al ministrului, în data de 14 decembrie 2015, efectuarea unei acțiuni de control al activității Autorității Naționale pentru Cetățenie. Controlul dispus s-a finalizat în 12 februarie 2016, prin redactarea unui raport. Potrivit concluziilor desprinse din raport, la ANC s-au găsit mai multe probleme de legalitate, de eficienţă instituţională, de ordin administrativ, disfuncţii în procesele de management şi probleme  de comunicare publică și transparență.
Iulian Tudor
03 mart. 2016, 18:29
Situaţie

Principalele concluzii desprinse din raportul Corpului de Control al ministrului Justiţiei pot fi sintetizate astfel:

  • Probleme de legalitate

Vicepreședintele ANC a delegat, fără motivare, dreptul de semnătură pentru și în numele vicepreședintelui, pe perioade nedeterminate, unor șefi de serviciu/șef de birou/directori, cu invocarea greșită a reglementărilor aplicabile. Conform Regulamentului de Organizare și Funcționare (ROF) al ANC, numai președintele poate să delege dreptul de semnătură, motivat, vicepreședinților.

S-au constatat încălcări ale Regulamentului de evaluare a activității profesionale a angajaților, precum și ale dispozițiilor referitoare la promovarea în funcții de conducere.

Prin mutarea a două posturi aferente funcției de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor de la Serviciile Elaborare proiecte de ordin ale Președintelui ANC, respectiv de Consiliere și relații publice, în cadrul Serviciului Juridic și Contencios, s-au încălcat dispozițiile art. 1 alin. (4) din ROF ANC, potrivit cărora ”Organigrama, regulamentul de organizare și funcționare și statul de funcții ale ANC se aprobă prin ordin al Ministrului Justiției”. În consecință, s-a modificat implicit statul de funcții al ANC, fără a exista vreun ordin al Ministrului Justiției care să justifice legalitatea unei astfel de măsuri.

  • Probleme de eficiență instituțională

Corpul de Control a constatat întârzieri foarte mari în soluționarea cererilor de cetățenie în majoritatea dosarelor examinate, în condițiile în care termenul prevăzut de lege este de 5 luni. Timpul mediu de procesare și soluționare a cererilor de acordare/redobândire a cetățeniei române în raport cu prevederile art. 11 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, cu modificările și completările ulterioare, nu a fost respectat. De exemplu, pentru perioada 2013-2015, situația se prezintă astfel: în 2013, timpul mediu a fost de 18,21 luni; în 2014, timpul mediu a fost de 14,63 luni; în 2015, timpul mediu a fost de 9,6 luni.

  • Probleme de ordin administrativ

Biroul pentru Depunerea Jurământului, Evidențe și Retragere Cetățenie este subdimensionat. Membrii Comisiei pentru Cetățenie soluționează lucrări și în alte structuri din ANC, fapt ce îngreunează activitatea Comisiei. Secretariatul Tehnic al Comisiei – înregistrări dosare funcționează deficitar.

  • Disfuncții în procesele de management

ANC a contractat o firmă privată de pază, deși instituția poate să beneficieze de servicii de pază ale Jandarmeriei Române, ceea ce ar reduce costurile aferente.

S-a constatat existența unui climat organizațional conflictual și o lipsă de comunicare între managementul superior și angajați.

Deși încheierea de procese-verbale ale ședințelor de depunere a jurământului este oportună din perspectiva ulterioarelor reclamații sau în cazuri în care se solicită retragerea cetățeniei (de pildă, în baza unor suspiciuni asupra corectitudinii cu care s-au evaluat solicitanții, inclusiv cunoașterea limbii române), s-a constatat că aceasta nu se realizează în practică.

  • Probleme  de comunicare publică și transparență

Regulamentul de ordine interioară, precum și rapoartele anuale de activitate nu erau publicate pe site-ul instituției.

S-a constatat informarea deficitară a solicitanților cu privire la stadiul dosarelor de cetățenie. Spre exemplu, secțiunea Stadiul dosarului pe site-ul ANC nu conținea toate informațiile relevante pentru beneficiari între etapa de depunere a dosarului, cea a termenelor procedurale, respectiv cea a soluționării acestuia.

Au fost încălcate prevederile regulamentare privind promovarea în funcții de conducere. Într-un caz, numirea s-a făcut fără să se țină cont de rezultatele evaluării celui în cauză. Astfel, deși pentru promovare era nevoie de calificativul Foarte Bine, persoana promovată primise doar calificativul Bine. În plus, s-a constatat că nu au fost respectate dispozițiile regulamentare privind contestațiile. De pildă, o contestație a fost admisă de Vicepreședintele ANC fără respectarea Regulamentului, care prevede că soluționarea contestației se realizează de către un alt director care nu a făcut evaluarea inițială, respectiv fără motivarea admiterii/respingerii contestației.
Prin mutarea a două posturi aferente funcției de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor de la Serviciile Elaborare proiecte de ordin ale Președintelui ANC, respectiv de Consiliere și relații publice, în cadrul Serviciului Juridic și Contencios, s-au încălcat dispozițiile  art. 1 alin. (4) din ROF ANC, potrivit cărora ”Organigrama, regulamentul de organizare și funcționare și statul de funcții ale ANC se aprobă prin ordin al Ministrului Justiției”. În consecință, Vicepreședintele ANC a modificat implicit statul de funcții al instituției, fără a exista un ordin al Ministrului Justiției care să justifice legalitatea unei astfel de măsuri.

„Luând în considerare Raportul Corpului de Control, precum și obligațiile Ministerului Justiției în calitate de autoritate ierarhic superioară ANC, Ministrul Justiție înțelege să sprijine ANC prin măsuri care vor conduce la eficientizarea activității acestei instituții”, se arată în comunicatul de presă emis de Ministerul Justiţiei.  

Spre exemplificare, merită menționată o comparație între numărul cererilor analizate de către Comisia pentru Cetățenie în ultimii ani, care indică degradarea performanței ANC în ultimele patru luni. Astfel, daca in perioada 6.11.2013 – 3.03.2014 numarul cererilor analizate de Comisia pentru Cetăţenie era de 22.313, în perioada 6.11.2015 – 3.03.2016, numărul a scăzut la 7.794. 

„Raportul Corpului de Control a arătat că interimatul asigurat de vicepreședinte a condus la o degradare a performanței instituționale a Autorității Naționale pentru Cetățenie. Prin propunerea numirii unui profesionist din cadrul personalului ANC în funcția de președinte, Ministrul Justiției dorește să dea un semnal clar de încredere în profesionalismul angajaților acestei instituții. Ministrul Justiției consideră că ANC este o instituție de maximă importanță și înțelege să ia toate măsurile necesare pentru ca aceasta să funcționeze ca un serviciu public de calitate, la cele mai înalte standarde de profesionalism”, potrivit aceluiaşi document.

Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat joi, înainte de bilanțul DIICOT, că ceea ce se întâmplă la Autoritatea Națională pentru Cetățenie este ”scandalos”, exprimându-și regretul că angajați ai ANC „au ales să exporte în presă” o problemă instituțională.

DailyBusiness
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
Spynews
Unde a fost dusă urna cu cenușa lui Robert Lupu, ucigașul Teodorei Marcu. Familia l-a incinerat zilele trecute
Bzi.ro
Jurnalistă româncă, victima unui caz șocant de abuz! Totul a fost dat în vileag!
Fanatik.ro
Subiecte Română Bacalaureat 2025. Ce le-a picat elevilor la real și uman la BAC 2025 – Update
Capital.ro
S-a aflat tot adevărul. Suma nu mai poate fi ascunsă. Călin Georgescu a primit 600.000 de euro: Se pot verifica
Playtech.ro
Alocația copilului poate fi pierdută fără acest act esențial. Ce trebuie să știe părinții în 2025
DailyBusiness
ANPC a găsit alte nereguli în supermarketuri. Produse expirate, mizerie și amenzi de 140.000 lei
Adevarul
Manifestații violente în Irlanda de Nord din cauza a doi români de 14 ani acuzați de agresiune sexuală. Au fost ridicate baricade
wowbiz.ro
A murit. Niculina Stoican, în DOLIU: „Atât a fost. Trebuia să…”
Spynews
Anca Țurcașiu și iubitul, imagine emoționantă alături de nepoțel. Cum s-a fotografiat artista / FOTO
Spynews
Iulia Vântur s-a întors în România. Ce spune despre viața trăită alături de Salman Khan
Evz.ro
Cheesecake-ul cu fructe de pădure a cucerit bucătăriile din întreaga lume
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a fost dată afară! A vorbit imediat despre ce a pățit: „Nu poți face asta”
kanald.ro
Zboruri întârziate pe Aeroportul Otopeni! Trafic aerian dat peste cap de vremea severă din București
Cancan.ro
BREAKING! E știrea momentului în România. Anunțul venit în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor pe care România l-a pierdut. Era iubit de toți românii. Rămâne în istoria teatrului și filmului românesc
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga i-a lăsat mască pe tanzanieni. Apariție spectaculoasă la plajă
stirilekanald.ro
VIDEO „Fântâni arteziene” cu apă murdară direct în Dâmbovița! Furtuna a făcut prăpăd în București, iar autoritățile par depășite de situație
Alex Marcu, soțul Teodorei, doborât de necazuri după moartea ei. Este somat de Fisc și riscă executarea silită
MediaFlux
Ajutor de stat important pentru români. Cererile trebuie depuse până la 13 iunie
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Consilierul lui Nicușor Dan confirmă că taxa pe tranzacțiile bancare a fost una dintre ideile analizate la Cotroceni