Şoferul care a ucis 2 copii pe trotuar, condamnat la 7 ani şi 8 luni de închisoare

Bărbatul care în septembrie 2016 a intrat în plin cu maşina într-un grup de copii care se jucau pe trotuar, în judeţul Galaţi, omorând 2 dintre ei, a fost condamnat la 7 ani şi 8 luni de închisoare. Decizia aparţine Curţii de Apel Galaţi şi este definitivă.

26 ian. 2018, 14:07
Şoferul care a ucis 2 copii pe trotuar, condamnat la 7 ani şi 8 luni de închisoare

Decizia Curţii de Apel Galaţi a fost anunţată vineri, la un an şi jumătate după accidentul în urma căruia au murit doi copii.

Judecătorii au decis să respingă apelul lui Ivanciu Corcioveiu şi i-au mărit pedeapsa iniţială de 5 ani de închisoare.

Potrivit Mediafax, decizia Curţii de Apel Galaţi este definitivă.

Din pedeapsa aplicată inculpatului a fost dedusă perioada arestării preventive de la data de 5 octombrie 2016 la 6 februarie 2017. De asemenea, judecătorii au stabilit despăgubiri materiale şi morale pentru familiile copiilor decedaţi.

În septembrie 2016, Ivanciu Corcioveiu a intrat în plin, cu maşina, într-un grup de copii care se jucau pe trotuar, într-o localitate din judeţul Galaţi, omorând 2 dintre ei. Imediat după accidentul, Corcioveiu a fugit de la faţa locului şi apoi din ţară. În momentul comiterii faptei, nu avea permis de conducere, fiind în curs de cercetare penală într-un alt dosar în care era acuzat de conducere fără permis.

După accident, el a fugit din România, prin Republica Moldova către Italia. A fost dat în urmărire internaţională, prins în oraşul italian Florenţa şi a fost adus sub escortă în România la sfârşitul lunii septembrie a anului 2016.

În ţară a fost arestat, iar în 2017 instanţa a decis să fie trimis în arest la domiciliu şi apoi să fie judecat sub control judiciar.

Miercuri, Ivanciu Corcioveiu a fost prins de poliţiştii gălăţeni în timp ce conducea, fără permis, o maşină pe un drum comunal din localitatea natală Măstăcani.