Soţia şoferului mort în TRAGEDIA de pe DN1, în STARE DE ŞOC. S-a răzgândit în ultima clipă să rămână acasă

Şoferul sinucigaş de pe DN1 şi cele cinci victime nevinovate vor fi luate luni de familii de la morga din Ploieşti. Legiştii vor da mai întâi rezultatele necropsiei. Familiile victimelor din accidentul teribil petrecut, sâmbătă seara, pe DN1, nu-şi pot reveni din şoc. Soţia şoferului aflat la volanul autoturismului în care bucureşteanul de 28 de ani a intrat frontal, trebuia să meargă la pescuit, însă s-a răzgândit în ultima clipă şi a rămas acasă. 

28 sept. 2014, 14:00
Soţia şoferului mort în TRAGEDIA de pe DN1, în STARE DE ŞOC. S-a răzgândit în ultima clipă să rămână acasă

Ea trebuia să plece cu el la peşte, dar a avut o reţinere că îi e frig. A zis lasă du-te tu„, a declarat o apropiată a familiei îndoliate.

Accidentul care a avut loc sâmbătă seară, pe DN 1 şi în urma căruia şase persoane şi-au pierdut viaţa a fost provocat de un tânăr care a vrut să se sinucidă, susţin surse din cadrul anchetei, ipoteza bazându-se pe un mesaj postat de acesta pe o reţea de socializare.

Cele cinci victime ale accidentului produs de şoferul bucureştean sunt un bărbat de 44 de ani, fiul acestuia de 11 ani, femeia cu care bărbatul urma să se căsătorească şi fiica acesteia, în vârstă de 19 ani, precum şi un al bărbat, prieten al acestora.

Şoferul, Robert Salvatore Gherghelaş, avea 44 de ani, era mecanic în Câmpina, era căsătorit şi tatăl unui copil, scrie Mediafax. Duminică dimineaţă, soţia lui Salvatore Gherghelaş, Mina, a postat pe contul său de Facebook o fotografie cu ea şi soţul său, făcută la mare. ”Ultima fotografie de cuplu. Soţul meu a murit aseară în accidentul provocat de un sinucigaş”, este mesajul care însoţeşte fotografia.

Prietenii SINUCIGAŞULUI de pe DN 1, ŞOCAŢI. Uite ce mesaje au postat pe FACEBOOK

Robert Gherghelaş era în maşină cu prietenul său, Florin Cioroba, în vârstă de 44 de ani, şi cu fiul cel mic al acestuia, Eduard, în vârstă de 11 ani.

Cioroba, patron al unei firme de obiecte sanitare, se despărţise de soţia sa şi avea doi copii – băiatul de 11 ani care şi-a pierdut viaţa în accident şi un alt băiat de 14 ani. Băiatul de 11 ani era elev în clasa a VI-a la una dintre cele mai bune şcoli din Prahova – Colegiul „Nicolae Grigorescu” din Câmpina.

În autoturism se mai aflau femeia cu care Florin Cioroba urma să se căsătorească – Nicoleta Vasilica Mocanu, de 38 de ani, şi una dintre fiicele acesteia, Elena Iuliana Buldan, în vârstă de 19 ani. Nicoleta Mocanu lucra la o benzinărie şi avea două fiice – Elena Iuliana, de 19 ani, care terminase în vara aceasta liceul, şi o fată de 16 ani, elevă în clasa a XI-a la un liceu din Câmpina.

Toţi cinci plecaseră la pescuit sâmbătă dimineaţă, spre Bucureşti. La ora 10.41, Nicoleta Mocanu îşi anunţa prietenii pe Facebook: „La pescuit”. Apropiaţii femeii spun că aceasta ar fi vrut să o ia cu ea şi pe fata de 16 ani, care însă nu a mai avut loc în maşină şi a rămas acasă. Cunoscuţii femeii mai spun că aceasta avea de mai mult timp o relaţie cu Florin Cioroba şi ar fi urmat să se căsătorească.

Accidentul în urma căruia au murit şase persoane a avut loc sâmbătă seară, pe Drumul Naţional 1, în dreptul Bisericii Călătorului, între Ploieşti şi Câmpina.

Potrivit surselor citate, în urma cercetărilor, una dintre ipotezele luate în calcul este aceea că accidentul a fost provocat de un tânăr de 28 de ani din Bucureşti, care a vrut să se sinucidă.

Aveţi grijă de voi, prieteni, amici, cunoştinţe, eu plec într-o lume mai bună şi aveţi grijă pe cine iubiţi să nu păţiţi la fel ca mine !! Vă iubesc pe toţi ! Iartă-mă, Doamne, pentru ce fac, dar aşa nu mai rezist să trăiesc„, a scris tânărul pe respectiva reţea de socializare, ataşând şi fotografii în care apare alături de o femeie.

Gestul lui George Dumitru a provocat numeroase reacţii pe internet, zeci de persoane postând comentarii la mesajul prin care cel care a provocat accidentul anunţa că pleacă „într-o lume mai bună” şi îşi cerea iertare în faţa lui Dumnezeu pentru „ceea ce face”.

Mesajul SFÂŞIETOR al mătuşii copilului mort în TRAGEDIA de pe DN1

Mulţi dintre cei care au comentat gestul acestuia se declară revoltaţi. „Doar Dumnezeu ne poate judeca. Dar ceea ce a făcut acest inconştient este revoltător. A curmat cinci vieţi nevinovate. Ce vină aveau ei? Dumnezeu să-i ierte!” este unul dintre comentarii.

O femeie care susţine că la scurt timp de la producerea accidentului a trecut pe DN 1 arată că la locul accidentului a fost „un adevărat carnagiu”, ea spunând că imaginile „şocante” pe care le-a văzut o vor urmări mult timp.

„Din nefericire, am ajuns în acel loc la câteva minute de la producerea accidentului. Un adevărat carnagiu, imagini şocante care mă vor marca mult timp de acum înainte. Multe vieţi curmate din cauza unui inconştient îndrăgostit care putea să-şi curme viaţa în cu totul alt mod. De ce să plătească atâţia oameni pentru decepţia lui în dragoste? Cu ce au greşit aceşti oameni? Am petrecut ieri o zi frumoasă alături de familia mea, în Sinaia, dar din păcate această zi s-a terminat în momentul când am ajuns la faţa locului. Îmi pun neîncetat întrebarea: dacă era maşina noastră în locul celei accidentate? Dacă eram acolo cu câteva momente mai devreme? Dacă…dacă… Nu pot decât să-i mulţumesc bunului Dumnezeu că a avut grijă de noi, dar în acelaşi timp nu pot să nu mă gândesc la familiile celor în cauză. Dumnezeu să le dea putere să treacă peste această tragedie şi să lumineze, în fiecare zi, minţile celor care se urcă la volan. Dumnezeu să-I odihnească în pace!!!!”, a scris femeia.