Statistică ÎNFIORĂTOARE. Peste 2.000 de oameni şi-au pierdut viaţa anul trecut în accidente rutiere

Peste 2.000 de persoane au murit anul trecut în accidente de circulaţie, cu 22 mai multe decât în 2011, şi aproape 8.900 au fost rănite grav, în creştere cu 80, potrivit bilanţului activităţii Ministerului Afacerilor Interne, prezentat vineri.

22 mart. 2013, 14:54
Statistică ÎNFIORĂTOARE. Peste 2.000 de oameni şi-au pierdut viaţa anul trecut în accidente rutiere

În 2012 s-au produs 9.355 de accidente de circulaţie, soldate cu 2.040 de persoane decedate şi 8.848 rănite grav, ceea ce comparativ cu perioada similară a anului 2011 reprezintă o creştere a numărului de accidente cu 65, a numărului persoanelor decedate cu 22 şi a numărului persoanelor rănite grav cu 80, se arată în raportul privind activitatea Ministerului Afacerilor Interne, potrivit Mediafax.

Citeşte şi Harta neagră a Bucureştiului. Care sunt locurile în care se produc cele mai multe accidente

În urma activităţilor desfăşurate au fost descoperite 43.790 de infracţiuni în trafic, dintre care 25.455 la regimul circulaţie, şi au fost aplicate 2.592.869 de sancţiuni contravenţionale. În 137.335 de cazuri au fost reţinute şi permisele de conducere, iar în alte 64.656 de cazuri au fost retrase certificatele de înmatriculare ale autovehiculelor, până la remedierea defecţiunilor.

Citeşte şi Şoselele MORŢII din România. Vezi care sunt CELE MAI PERICULOASE DRUMURI din ţară VIDEO

În România, în fiecare an, îşi pierd viaţa în accidente rutiere aproximativ 2.000 de persoane, iar alte 9.000 sunt rănite grav.